Publicat pe 25 Februarie 2008
Dezvoltarea bebelusului tau depinde in mare parte de ingrijirea pe care i-o acorzi in primele luni de viata. Ca si proaspata mamica, trebuie sa cunosti totul despre ingrijirea si igiena micutului pentru a-i asigura un regim de viata corect care sa contribuie benefic la dezvoltarea si mentinerea starii de sanatate a copilului.
Fereste-ti puiul de imbolnaviri prin respectarea curateniei copilului, a lenjeriei si hainutelor lui, a camerei si a obiectelor cu care el vine in contact.
Camera bebelusului
Daca iti permiti sa ii asiguri copilului tau o camera separata, este indicat sa o faci- astfel se va obisnui sa doarma singur.
Incaperea bebelusului trebuie sa fie curata, luminoasa, cu mobilier cat mai putin pentru a evita depunerea prafului. Temperatura camerei trebuie sa fie de 20- 22 C- evita supraincalzirea camerei deoarece micutul transpira, se dezveleste si poate raci astfel. Camera trebuie aerisita si curatata zilnic.
Patutul sugarului va fi amplasat in partea cea mai luminoasa a camerei, dar departe de fereastra.
Baia sugarului
Poti sa incepi sa-i faci baie micutului imediat ce se vindeca cicatricea ombilicala (cade cordonul ombilical). Pana atunci, nou-nascutul se curata prin stergere cu tampoane inmuiate in apa calduta.
Ai grija de felul in care ii faci micutului prima baie, deoarece de acest lucru depinde placerea pe care o are fata de baile viitoare. Daca apa a fost rece sau prea calda, daca l-au usturat ochisorii din cauza sapunului, el va ramane cu amintirea neplacuta a primei bai si vei intampina probleme la urmatoarele bai.
In primele 6 luni de viata, sugarul va fi imbaiat zilnic, de preferat seara inainte de supt, acesta calmandu-l si asigurandu-i un somn linistit. Este bine ca micutul sa fie imbaiat zilnic, dar dupa varsta de 6 luni baita trebuie facuta macar o data la doua zile, iar dupa 1 an, macar de doua ori pe saptamana.
Poti afla mai multe despre baia sugarului citind acest articol.
Schimbatul scutecului
Copilasul trebuie schimbat inaintea fiecarei mese la san (de aproximativ 6-8 ori pe zi) si de fiecare data cand are scaun. Nu-l obisnui sa-i schimbi prea des scutecul deoarece va ajunge sa nu mai suporte niciun pic de umezeala si va plange imediat.
Acest articol poate fi preluat daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului: Ingrijirea corecta a sugarului