ghid pentru o viaţă împlinită

Scrisoare pentru tata

Ce cauta un om intr-o viata? De unde stii cind sa te opresti?

Ce se intimpla cind nimic nu e indeajuns pentru a umple un gol? De ce trebuie sa (ne) imi fie tot timpul frica? De ce nu indraznesc sa las garda jos? De ce nu ma vede nimeni cum plang razand... Si cum de ma mai astept sa ma gaseasca cineva cind inca si eu ma mai caut? La ce ne mai trebuie adevarul daca acesta distruge? There's no confort in the truth, you know?

scrisoare catre tataCum de am ajuns sa ma zbat iar intre trecut si ce va sa vina, ajungand sa fiu absenta in prezent?! Caci intre toate aceste timpuri jur ca nu mai stiu cine sunt si unde mai exact sunt pozitionata... si ce dracului sa fac cu tot ceea ce mi se intimpla...

As putea incepe prin a fi selectiva, dar stiu, fix aici apar problemele si atunci ma ghemuiesc intr-un colt (caci la asta ma pricep tare bine) si privesc in jur. Iar din setea-mi caracteristica de a trage concluzii, probabil nu fac decit gafe. Concluzia: se vrea a fi o chestie finala, iar eu ador sa am ultimul cuvant, fie el si "adio". Si chiar asa! Daca "adio" se presupune a fi ultimul cuvint, de ce incepe cu prima litera din alfabet?

Iata-ma cum ma invart intre obsesii, temeri si planuri expirate, iubiri ce m-au distrus si vorbe ce-mi sucesc mintile, cautand ceva concret in prag de 25 de ani. Oare e prea devreme, tata? Cautand ceva concret, valabil, cum ar fi cineva pentru care existenta mea pe aceasta Terra sa valoreze ceva, inestimabil.

Oricum n-am cuvinte... nici nu exista asa ceva in dictionar. Probabil de aceea nu-mi gasesc linistea, de aceea ce-mi doresc eu sa fiu, nu exista! Am mai tras eu o concluzie, vezi?!

Mai tii minte ca de mic copil mi-a placut sa cred ca am puteri pe care altii nu le cunosc si nici nu le-au incercat? Si ca ochii mei pot face minuni, uneori chiar eram convinsa ca atingerea mea e magica si creaza dependenta? Lucruri care ma faceau sa ma simt puternica. Acum insa, oamenii din jur ma lasa sa cred ca pina la urma nu sint decit un muritor, trantit si el la pamant, de rand sau de foame...spirituala.

Da, tata, am implinit 25 de ani si inca imi mai doresc, ca atunci cind te intrebam "Tati, unde pleaca norii?", sa traiesc ceva ce n-a mai trait nimeni. As vrea mai presus decit sa stiu sa inot in mari pe care le ador, sa invat sa zbor dincolo de norii dupa care omenirea nu mai vede ce este! Si, Dumnezeule, tata, am 25 de ani de experienta in zbor cu gindul... catre acel loc (state of mind) unde n-am pasit inca, 25 de ani in care am iubit tot ce mi-a zimbit...

Citeste si:

Ai sa-mi spui ca poate ar fi cazul sa cresc mare odata! Stiu, dar iti jur ca indiferent cat de orgolioasa as fi, si ma stii, si oricat mi-as dori sa ajung acolo unde nimeni n-a mai atins, zau ca as face un compromis, renuntand la autenticitatea obsesiva a existentei mele, si as cobori pe pamint, unde desi totul mi se pare prea rutinat, as cobori, da! Dac-as gasi un deget de care sa ma prind, o palma in care sa ma ascund... Desi anii trec, am senzatia ca orologiul sortii mele bate la fiecare ceas aceeasi ora.

Timpul parca s-a oprit asteptind motivul pt care ar mai trece... De unde stii unde sa cauti acea parte care iti lipseste? De unde stii care jumatate ti se potriveste, pina la urma? De unde stii daca intr-adevar ai un suflet pereche? De unde stii, daca nu cumva Dumnezeu, vrand sa dea nastere sarcasmului, asa cum a creat printre astre si stele cazatoare, i-a facut si pe unii dintre noi atit de autentici... incit fara de pereche?

Iar o concluzie finala si plina de sarcasm ar fi: ca problema cea mai mare nu sta in faptul ca maine poate fi mai rau ci ca maine poate sa nu mai fie nimic! TU mi-ai sadit in minte faptul ca trebuie sa merit intotdeauna ceea ce pretind si de atunci ma urmareste scepticismul in tot ceea ce mi se intimpla. Si astfel, patesc mereu, ca la prima poezie pe care am spus-o sfios, sa uit adesea cum incepe formularea unei dorinte, pe care oricat de tare as rosti-o, ce folos, daca exista posibilitatea sa n-o auda nimeni?

Au trecut 25 de ani de cand ne cunoastem si pana si acest lucru este irelevant! Si plecand de la aceasta premisa, ma gasesc in imposibilitatea de a mai crea vreo ipoteza! Am sa-ti mai insir ultimele randuri de proza pe care le-am scris de curand dupa care, am sa inchei in speranta ca la sfarsitul acestui mail ai sa-mi intinzi un umar, fie si de atat de departe, pe care am sa-mi plec capul si o sa-mi sterg lacrimile Caci mi-e dor si doare!

Citeste continuarea scrisorii pe Psiholife.ro

Foto: Shutterstock.com

Aboneaza-te la NewsLetter-ul Kidz pentru a primi mai multe articole despre copii.

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Scrisoare pentru tata.


Discutii despre Scrisoare pentru tata

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Garbo incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Iţi place să scrii?

Daca iti place sa scrii, trimite-ne pe adresa office@garbo.ro articolele tale.
Cele mai bune dintre ele vor fi publicate.