comunicat de presa
Educlass.ro introduce în premieră în România un produs inovator, o metodă de sterilizare rapidă, eficientă și mai ales portabilă. Astfel, Geanta 59s foloseste lumina ultravioletă pentru a steriliza in mai puțin de 1 minut obiectele bebelușului și nu numai. Biberoane, tetine, suzete, lingurițe sau jucării sunt doar câteva obiecte care necesită sterilizare constantă când sunt folosite de bebeluși. Însă în Geanta 59s pot fi sterilizate orice fel de obiecte utile familiei: periuțe de dinți, pensule de machiaj, chiar și telefonul, cunoscut drept un mare purtator de microbi și microorganisme. De asemenea, geanta 59s poate fi folosită pentru sterilizarea dispozitivelor medicale precum nebulizator, aspirator nazal sau termometru.
Portabilă și autonomă
Geanta de sterilizare 59s oferă o soluție eficientă și rapidă pentru o problemă cu care mamele se confruntă zi de zi în primele luni de viață ale bebelușului. Astfel, biberoanele, tetinele și suzetele pot fi sterilizate în doar 59 de secunde, indiferent de unde te afli, și folosite imediat după finalizarea procesului nefiind nevoie de uscare sau răcire.
Sterilizarea, care implică folosirea rezelor UV, distruge rapid și eficient microorganismele, bacteriile și virușii, astfel încât acestea nu se mai reproduc și nu mai pot contamina obiectele bebelușului. Printre microorganismele distruse prin razele UV se numără E.coli, Hepatita A, Rotavirus, Adenovirus, Streptoccoc sau Giardia. Procesul nu modifică gustul, mirosul sau culoarea obiectelor sterilizate.
“Știm cât de important este pentru proaspeții părinți să înlăture riscul de îmbolnăvire al bebelușului, dar și cât de ocupați sunt în primele luni de viață ale acestuia și nu numai. Geanta de sterilizare 59s este o necesitate în acest context, datorită eficienței și portabilității sale. De altfel, acesta este unul dintre produsele Educlass.ro prin care ne dorim să le oferim părinților soluții simple și rapide pentru activități zilnice” a precizat Anca Leibovici, director EduClass.ro.
Geanta 59S este o soluție de sterilizare portabilă, putând fi luată în vacanțe sau călătorii și asigură condiții de igienizare a obiectelor în condiții de drum sau în alte situații în care formele de sterilizare comune (la abur, prin fierbere) nu sunt disponibile. Are o baterie externă care o face ușor de utilizat oriunde, iar greutatea acesteia este de doar 417 grame.
Ce este și cum funcționează sterilizarea UV
Lumina UV este o formă de lumină invizibilă pentru ochiul uman, ale căror lungimi de undă se află în intervalul de la 100-400 nanometri. Soarele emite raze ultraviolete, dar multe dintre ele sunt absorbite de stratul de ozon al atmosferei. Razele UV sunt active din punct de vedere biologic
O caracteristică unică a luminii UV este aceea că între 200 și 300 nm (nanometri)– are efecte germicide, ceea ce înseamnă că este capabila să inactiveze microorganisme cum ar fi bacteriile, virușii sau protozoarele. Această capacitate a permis adoptarea pe scară largă a luminii UV ca metodă sigură, ecologică și extrem de eficientă pentru sterilizare. O serie semnificativă de cercetări științifice, au dovedit capacitatea luminii UV de a inactiva o listă extinsă de bacterii patogene, virusuri și protozoare.
În ceea ce privește sterilizarea obiectelor bebelușului, procedeul cu abur presupune umezirea si apoi uscarea obiectelor. Apa fierbinte distruge tot ce este viu, distruge microorganismele care sunt prezente pe obiectul supus sterilizării, în măsura în care microorganismul respectiv nu este rezistent la temperaturi foarte mari.
Un sterilizator cu abur pentru uz personal, ajunge la o temperatură de 108 grade, la presiune normală. Un sterilizator de uz spitalicesc, ajunge la o temperatură de 134 de grade și presiune de o atmosferă. În sterilizatorul cu abur nu putem pune anumite obiecte care se deteriorează la temperatură mare, cum ar fi: obiecte din plastic moale, jucării cu baterii sau jucării din pluș.
Sterilizarea cu UV presupune iradierea a 99% dintre microorganismele comune, este uscată și nu modifică mirosul și gustul. Radiatia UV nu se stochează în obiectele expuse razelor, de aceea folosirea ulterioară a obiectelor sterilizate este sigură și eficientă.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară