Echilibrul, o abilitate esentiala

Pe parcursul primului an de viata, bebelusul trece prin cele mai importante etape ale dezvoltariisale motorii. Sistemul nervos al copilului se dezvolta pe masura ce acesta creste, permitandu-i sa devina autonom. Copilul invata mai intai sa-si controleze capul, apoi mainile, corpul si in cele din urma picioarele.

La 3 luni este capabil sa-si tina capul singur cu mai multa siguranta. La 4 luni se rasuceste de pe burta pe spate si de pe o parte pe alta. La 6 luni sta in sezut pentru scurt timp si se simte foarte comod in scaunelul lui. La 7-9 luni isi mentine echilibrul atunci cand sta in sezut pentru mai mult timp. La 10-12 luni descopera mersul de-a busilea, sta in picioare tinut de manute si se spirjina de tot ce poate pentru a se ridica singur in picioare. Dupa 12 luni este pregatit pentru a face primii pasi singur.

Dezvoltarea echilibrului si siguranta copilului

Aceste etape reprezinta indicii ale dezvoltarii sale sanatoase si apar in aceasta ordine. Pentru a ajunge la etapa finala, aceea a mersului, dezvoltarea echilibrului este esentiala. la varsta de 1 an, copilul are puterea musculara sa-si ridice greutatea corpului, ceea ce ii lipseste este echilibrul. De aceea, este necesar sa fie ajutat si stimulat pentru dezvoltarea echilibrului. Aceasta abilitate are la baza tot ansamblul de miscari ale corpului.

Echilibrul este necesar nu doar pentru achizitia mersului, ci si pentru formarea increderii in sine. Fara echilibru, micutul poate cadea de multe ori, se poate lovi usor si va avea un sentiment de nesiguranta si neincredere. Avand un bun echilibru, copilul se simte mai agil si mai increzator in miscarile pe care le face. Citeste continuarea articolului pe mamisicopilul.ro

Foto articol: pixabay.com