Dintr-odata, se rup membranele, sau «apa», si bebelusul brusc simte ca are 3 kg . Enorm! Apoi e antrenat in travaliu, e silit sa intre in lumea de afara, e smuls brutal (pentru el) si atins de o persoana total straina, doctorul.
Bebelusul, ganditi-va ca timp de 9 luni nu a mai fost atins de altceva sau cineva decat de propriul lichid amniotic si dintr-odata e luat pe sus, i se mai trage si una la poponet, e masurat, pus sub lumina UV, cantarit si abia apoi ajunge in brate la mami, pe care initial nu o recunoaste, ii recunoaste doar bataile inimii si glasul, cu care era obisnuit inca de prin luna a 4-a.
Actul nasterii e poate cel mai dificil moment din viata omului si fiecare din noi, ne dorim mai apoi sa revenim la «raiul» din burtica mamei, sa retraim in acea Arcadia.
Totul este nou pentru bebelus: experimenteaza pentru prima data senzatii si trairi noi si nu stie cum sa reactioneze la toate acestea caci el vine dintr-o alta lume, guvernata de alte legi fizice, chimice si emotionale.
Asa ca ar fi util sa il intelegem, sa-i ascultam plansetul care are nuante, exact ca o muzica: intr-un fel plange bebe cand vrea papa, in alt fel cand e ud si pe alta tonalitate cand vrea atentie. Atentia, pentru cei mai multi dintre noi, e confundata cu iubirea, caci atunci cand iubim oferim in primul rand atentie. Asta e prima lectie de viata.Toti avem nevoie de iubire, de atentie, de confirmari, iar bebelusul este un mic omulet care are aceleasi nevoi primare ca oricare om .
Asadar, nou-nascutul plange , fiecare dintre cei care citesc acum aceste randuri a plans, a dat acest tribut actului nasterii; sa respectam acest planset si sa ne bucuram de el caci e cea mai sincera si nealterata cale de comunicare a bebelusului cu noi.
Autor: Loredana Tudorache
Sursa: Psiholife.ro