Cum eu locuiam la acea vreme la bunici imi era tare greu sa-mi conving bunicii ca eu chiar nu sunt singura si am cel mai bun prieten aproape, mai ales cand bunica se incapatana sa-l calce in picioare pentru ca nu-l vedea si sa nu-i puna si lui Ciprian un tacam la masa. Ciprian a disparut cu timpul, nu-mi dau seama exact in ce moment, dar stiu ca imi era la acea vreme mult mai usor sa-mi exprim sentimentele prin gandurile si dorintele lui Ciprian si sa explic ceea ce vreau fara sa ma gandesc la ce vor crede parintii / bunicii / prietenii reali / colegii de la gradinita. Era micul nostru secret si functiona de fiecare data.
Chiar e un lucru rau ca un copil sa aiba un prieten imaginar? Evident, nu unul care sa “ii fie aproape pana la 20 de ani”, dar atunci cand vorbim despre un copil de doar cativa ani care a nascocit un prieten invizibil pentru altii e clar ca e o mica problema de comunicare ce se poate rezolva in timp.
Cititi tot articolul pe UrbanKid.ro.