Această povestire circulă pe internet în diverse forme și autorul ei este necunoscut, deși se presupune că povestirea ar fi fost prima oară istorisită de Stephen Glenn.

Povestea este despre un om de știință celebru, un cercetător renumit pentru descoperirile sale revoluționare și importante din domeniul medicinii. Într-o bună zi, un reporter care îi lua un interviu l-a întrebat:

- De ce credeți că sunteți capabil să fiți cu mult mai creativ decât marea majoritate a persoanelor? Care este acel ceva care va face să vă diferențiați atât de mult de ceilalți?

Omul de știință a stat puțin pe gânduri, după care a răspuns:

- Cred că o experiență din copilărie pe care am trăit-o în copilărie, pe când aveam în jur de 2-3 ani. Îmi aduc aminte că încercam să iau o sticlă de lapte din frigider, însă sticla mi-a alunecat din mână și am scăpat-o pe podeaua din bucătărie care s-a transformat într-o mare de lapte alb!

M-am speriat și primul meu gând a fost că voi fi certat că am vărsat laptele în toată bucătăria. Dar când mama a intrat în bucătărie, în loc să țipe la mine, să îmi țină o predică, să mă certe sau să mă pedepsească mi-a spus: “Robert, ce harababura mare și minunată ai făcut! Rar mi-a fost dat să văd o așa bâltă mare de lapte. Ei bine, dacă boacăna a fost deja comisă, nu vrei să te mai joci puțin în lapte înainte să curățăm mizeria?”

Da, da, bineînțeles că am vrut. Calule, mănânci ovăz? Ce copil să nu facă dintr-o băltoacă, fie ea și de lapte, cel mai distractiv loc de joacă?

După câteva minute, după ce mama m-a privit cum mă amuzam, mi-a spus: “Știi, Robert, ori de câte ori lași în urma ta o mizerie ca asta, în cele din urmă, trebuie să o curați și să restaurezi lucrurile la starea de dinainte în care erau. Așa că, dragul meu, cum preferi să faci asta? Am putea folosi un burete, un prosop sau un mop. Pe care îl preferi? Am optat pentru burete și împreună am curățat laptele de pe podea.

Atunci mama a continuat: “Știi, ceea ce am avut aici a fost un experiment nereușit despre cum să cari o sticlă mare de lapte cu două mâini micuțe. Haide să mergem în curtea din spate și să umplem sticla cu apă și să vedem dacă poți descoperi o metodă prin care să o cari fără să verși apă pe jos”. Astfel, băiețelul a învățat că dacă apucă o sticlă mai de sus, mai aproape de gura ei, cu ambele mâini, poate să o care fără să o verse. Ce lecție minunată!

În acel moment, a spus omul de știință, am înțeles că nu trebuie să îmi fie frică să fac greșeli. Am învățat în schimb că greșelile pot fi oportunități pentru a învăța ceva nou. Și la urma urmei, mai toate experimentele științifice sunt despre asta. Și chiar dacă un experiment “nu funcționează”, de obicei învățăm ceva important și prețios din el.

Autor: Necunoscut

Foto homepage: By Sunny studio, Shutterstock