A da sau a nu da suplimente alimentare copilului? Iată o întrebare care îi frământă pe mulți părinți. Unii specialiști consideră că necesarul de nutrienți al celor mici poate fi asigurat doar printr-o alimentație sănătoasă, fără a fi necesară administrarea de comprimate, capsule sau jeleuri cu multivitamine. Cu toate acestea, dacă ne gândim mai bine, suntem cu toți de acord că a-l face pe copil să mănânce tot ceea ce-i punem în farfurie reprezintă, de cele mai multe ori, doar un vis frumos.
De obicei, juniorul este mofturos, pofticios sau răsfățat în secret de către bunici. Să nu mai spunem că nu putem controla întotdeauna ceea ce puștiul își cumpără cu banii de buzunar. De aceea, majoritatea specialiștilor recomandă ca suplimentele alimentare de tipul multivitaminelor se fie administrate în cazul copiilor care nu mănâncă mese regulate sau mănâncă foarte puțin, suferă de boli cronice sau alergii alimentare, consumă alimente procesate și preparate de tip fast-food, au diete vegetariene sau vegane sau consumă sucuri carbogazoase. De asemenea, părinții ar trebui să aibă în vedere faptul că, în sezonul rece, toți copiii au nevoie de ajutor pentru întărirea imunității. Astfel, administrarea unui complex de multivitamine reprezintă una dintre cele mai importante modalități prin care poate fi menținută sănătatea. Citeste continuarea pe mamisicopilul.ro
Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
Te transformă zilele dinaintea menstruației? Remedii naturale pentru sindromul premenstrual ce ar merita încercate
Redescoperă-ți vitalitatea prin metode moderne de regenerare a organismului
Un nou studiu sugerează că miopia ar fi cauzată de lumina slabă din interior, mai mult decât de expunerea la ecrane
Sursa foto: pixabay.com
Garbo
Ultima actualizare: 26 Octombrie 2022 @ 04:10
Garbo - Arta de a trăi frumos!
PISA 2025: trei sferturi dintre elevii români cer ajutor când temele devin dificile
Premieră în educația specială: doi profesori la aceeași clasă, într-un program-pilot la Alexandria
Reguli noi pentru indemnizația tinerilor ieșiți din sistemul de protecție specială care studiază sau muncesc
Elevii din București și Ilfov cer prioritizarea burselor în locul uniformelor obligatorii