Copilul copiază comportamentul unui prieten, chiar și când este nepotrivit: cum îl ajuți să gândească singur fără să îi alegi tu

În urmă cu câteva săptămâni nu vorbea așa. Acum repetă expresii pe care nu le folosea, face glume care nu îi seamănă sau încearcă gesturi pe care le-ai văzut la un anumit coleg. Îl întrebi de ce, iar explicația este simplă:

„Și Matei face.”

Pentru un părinte, schimbarea poate fi derutantă. Uneori apare chiar impulsul de a rezolva problema rapid: „Nu mai ai voie să te joci cu el”.

Numai că lucrurile sunt mai complicate. Copiii învață observându-i pe ceilalți, iar pe măsură ce cresc, colegii și prietenii devin repere sociale tot mai importante. Faptul că un copil imită un prieten nu înseamnă automat că și-a pierdut personalitatea sau că acel copil este o influență „rea”.

Întrebarea mai utilă este alta: cum îl ajuți să treacă de la „fac pentru că fac și ceilalți” la „m-am gândit și aleg dacă vreau să fac asta”?

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Copilul vrea să decidă totul în familie? Cum îi oferi autonomie fără să ajungă el să stabilească regulile casei Copilul preferă mai mult unul dintre părinți? De ce copiii trec prin astfel de etape și cum reacționezi fără gelozie Copilul vorbește peste ceilalți copii: cum îl înveți conversația, ascultarea și respectarea rândului prin joc

Această capacitate nu se formează prin controlarea fiecărei prietenii, ci prin conversații, limite clare, exercițiu și dezvoltarea treptată a autonomiei.

De ce copiii copiază comportamentul prietenilor

Imitația face parte din modul în care copiii învață.

Ei observă comportamente, reacții, expresii și reguli sociale și încearcă să le reproducă. Învățarea prin observarea altor persoane apare de timpuriu și are un rol important în dezvoltarea socială.

Pe măsură ce copilul crește, apare însă o schimbare: nu mai contează doar ceea ce fac părinții. Contează tot mai mult și ceea ce fac ceilalți copii.

Prietenii pot influența:

• limbajul;
• jocurile preferate;
• vestimentația;
• umorul;
• interesele;
• felul în care copilul se comportă în grup;
• atitudinea față de reguli;
• modul în care își exprimă independența.

Această influență nu este în mod necesar negativă. Copiii pot învăța unii de la alții cooperarea, generozitatea, curajul, sportivitatea sau noi abilități.

Copilul nu își termină niciodată ce începe: de ce sare de la o activitate la alta și cum îl înveți să ducă lucrurile până la cap Copilul spune imediat „nu este corect!”: cum îl ajuți să înțeleagă regulile, echitatea și compromisurile fără conflicte Copilul cere să fie lăudat pentru orice: cum construiești motivația internă fără să îl faci dependent de aprobarea celor din jur

Problema apare atunci când comportamentul copiat intră în conflict cu limitele familiei, îi rănește pe ceilalți sau îl pune pe copil în situații nepotrivite ori periculoase.

Uneori copilul imită pentru că vrea să aparțină grupului

Pentru copii, apartenența contează.

Pe măsură ce relațiile cu ceilalți devin mai importante, asemănarea poate funcționa ca un fel de limbaj social:

„Sunt unul dintre voi.”

Dacă grupul folosește o anumită expresie, copilul o poate adopta. Dacă toți râd la o anumită glumă, poate râde și el. Dacă un coleg admirat încalcă o regulă și primește atenție, comportamentul poate deveni tentant.

Asta nu înseamnă neapărat că un copil nu știe diferența dintre bine și rău.

Poate ști foarte bine regula și, totuși, în momentul respectiv, dorința de a aparține grupului poate cântări mai greu decât ceea ce știe acasă.

Copilul se enervează când pierde la jocuri: 12 activități care dezvoltă toleranța la frustrare și spiritul de echipă Copilul vorbește foarte încet cu adulții: timiditate, lipsă de încredere sau etapă normală de dezvoltare? Copilul renunță imediat când ceva este greu: cum îl înveți perseverența fără presiune și fără recompense permanente

„Dar acasă nu l-am învățat așa”

Aceasta este una dintre cele mai frustrante experiențe pentru părinți.

Ai repetat ani întregi:

„Nu lovim.”

„Nu râdem de ceilalți.”

„Nu vorbim urât.”

Apoi copilul intră într-un grup și pare că toate aceste reguli dispar.

În realitate, valorile familiei nu sunt neapărat pierdute.

Copilul se află într-o etapă în care trebuie să învețe ceva mult mai dificil decât simpla respectare a unei reguli în prezența părintelui: să păstreze regula și atunci când ceilalți fac altceva.

Aceasta este o formă importantă de autonomie.

Evită să transformi imediat prietenul în „copilul rău”

„De când te joci cu el, te-ai schimbat.”

Copilul spune des: mă plictisesc? De ce apare această reacție și 10 activități care dezvoltă creativitatea fără ecrane Copilul se supără când nu mai ești atentă la el: de ce îți cere confirmare constantă și validare Copilul spune mereu „nu pot”: cum îl ajuți să treacă de frica de greșeală și să capete încredere în el

„El te învață toate prostiile.”

„Nu îmi place deloc copilul acela.”

Aceste formulări pot produce exact efectul pe care încerci să îl eviți.

Copilul poate simți că trebuie să își apere prietenul și conversația se mută de la propriul comportament la caracterul celuilalt copil.

În plus, părintele vede doar o parte din relație. Copilul care a spus un cuvânt nepotrivit poate fi același coleg care l-a ajutat ieri când a căzut sau care se joacă frumos cu el în majoritatea timpului.

Este mai util să separi persoana de comportament:

„Nu discut acum despre dacă Andrei este un prieten bun sau rău. Discutăm despre ceea ce ai făcut tu.”

Astfel, responsabilitatea revine acolo unde trebuie.

„A făcut și el” nu îl scutește de responsabilitate

Copilul spune:

Copilul se atașează prea mult de o jucărie sau păturică: când este normal și când ascunde o nevoie emoțională mai profundă Copilul nu vrea să meargă la zile de naștere: timiditate, anxietate socială sau suprastimulare? Cum îl pregătești fără presiune Copilul vrea mereu să doarmă cu lumina aprinsă: frică, nevoie de control sau obicei? Cum îl ajuți să se simtă în siguranță

„Dar și ceilalți au făcut!”

Poți răspunde:

„Înțeleg. Și tu ce ai ales să faci?”

Este o întrebare simplă, dar foarte importantă.

Nu neagă influența grupului. În același timp, îl ajută pe copil să înțeleagă că acțiunile celorlalți nu anulează responsabilitatea personală.

Pentru un copil mai mare poți continua:

„Dacă ceilalți fac ceva ce știi că nu este în regulă, ce variante ai?”

Scopul nu este să obții răspunsul perfect. Vrei să îl înveți să observe momentul în care apare alegerea.

Cum îl ajuți să gândească singur

Gândirea independentă nu se construiește spunându-i copilului permanent ce să gândească.

Are nevoie să exerseze luarea deciziilor.

Copilul se supără când este respins: cum îl ajuți să gestioneze respingerea în grupul de copii Copilul nu vrea să salute: timiditate, rușine sau lipsă de educație? Cum îl înveți politețea fără presiune Copilul râde când îl cerți: sfidare sau mecanism de apărare? Cum răspunzi fără să escaladezi conflictul

În loc să îi oferi imediat verdictul:

„Nu trebuia să faci asta.”

în anumite situații poți începe cu întrebări:

„Ce s-a întâmplat?”

„Ce ai vrut să obții?”

„Cum crezi că s-a simțit celălalt copil?”

„Ce s-ar fi întâmplat dacă spuneai nu?”

„Ai face același lucru dacă prietenii tăi nu ar fi acolo?”

„Ți se pare o alegere bună și acum, după ce te-ai gândit?”

Aceste întrebări îl obligă să treacă de la imitație la reflecție.

Învață-l cele trei întrebări înainte de a-i urma pe ceilalți

Pentru copiii de vârstă școlară poate fi utilă o regulă foarte simplă.

Înainte să urmezi grupul, întreabă-te:

Este sigur?

Mă pot răni eu sau poate fi rănit altcineva?

Este în regulă față de ceilalți?

Umilește, sperie, exclude sau rănește pe cineva?

Aș face asta și dacă prietenii mei nu ar fi aici?

Ultima întrebare este deosebit de valoroasă.

Îl ajută pe copil să distingă între propria dorință și comportamentul adoptat doar pentru a obține aprobarea grupului.

Exersați acasă cum poate spune „nu” fără să piardă grupul

Pentru adulți, pare simplu:

„Spune-le că nu vrei.”

Pentru copil poate fi mult mai greu.

El se poate teme că va fi ironizat sau exclus.

De aceea, exersați replici scurte:

„Eu nu fac asta.”

„Hai să facem altceva.”

„Nu vreau să intru în belea.”

„Pe mine nu mă amuză.”

„Mă duc în altă parte.”

Copilul nu are nevoie de un discurs moralizator în fața prietenilor. Uneori are nevoie doar de o propoziție pe care să o poată rosti rapid.

Jocul de rol îl pregătește pentru presiunea grupului

Poți inventa situații:

„Eu sunt prietenul tău și îți spun: «Hai să ascundem ghiozdanul lui Radu. O să fie foarte amuzant!» Ce faci?”

Lasă copilul să răspundă.

Apoi schimbă dificultatea:

„Dar dacă îți spun că ești fricos dacă nu vii?”

„Dar dacă toți ceilalți râd?”

„Dar dacă este cel mai bun prieten al tău?”

Copilul poate încerca mai multe răspunsuri într-un mediu sigur.

Este mult mai ușor să găsească o replică atunci când a exersat-o înainte decât atunci când se află pentru prima dată în mijlocul grupului.

Nu îl învăța doar să reziste influenței, ci și să fie el o influență bună

Discuția despre prieteni nu trebuie să fie permanent defensivă.

Întreabă:

„Tu ce aduci bun în grupul tău?”

Poate copilul este cel care propune un joc.

Poate îi include pe cei rămași pe margine.

Poate spune primul:

„Nu este amuzant să râdem de el.”

Aceasta schimbă perspectiva.

Copilul nu este doar o persoană vulnerabilă la influența altora. Și el influențează grupul.

Prietenia nu înseamnă să faci tot ce face celălalt

Această idee merită spusă explicit.

Copiii pot interpreta asemănarea drept dovadă a prieteniei:

„Dacă suntem prieteni, trebuie să facem împreună.”

Învață-l că poate spune:

„Îmi place de el și totuși nu îmi place ceea ce face acum.”

Este o distincție matură și extrem de utilă.

Putem aprecia o persoană fără să aprobăm fiecare comportament al ei.

Foto: Shutterstock.com

Când este justificat să intervii în anturajul copilului

A nu-i controla fiecare prietenie nu înseamnă că părintele trebuie să rămână pasiv indiferent de situație.

Vârsta contează enorm.

În cazul copiilor mici, părinții controlează în mod firesc o mare parte dintre contexte: unde se joacă, cu cine rămân și ce supraveghere există.

Pentru copiii mai mari și adolescenți, controlul direct devine mai complicat, iar dialogul și relația de încredere capătă o importanță și mai mare.

Intervenția fermă este justificată atunci când există probleme de siguranță, violență, intimidare, comportamente ilegale, consum de substanțe sau alte riscuri serioase.

Nu toate situațiile trebuie tratate însă la fel.

Un prieten care spune uneori cuvinte nepotrivite nu reprezintă aceeași situație cu un grup care îl presează sistematic pe copil să participe la comportamente periculoase.

Cunoaște-i prietenii înainte să îi judeci

Invită-i acasă.

Vorbește cu ei.

Observă cum interacționează.

Cunoaște, atunci când este posibil, și părinții copiilor apropiați.

Este mult mai ușor să înțelegi dinamica unui grup când nu cunoști colegii copilului numai din relatările de după un conflict.

În plus, copilul va fi mai dispus să îți vorbească despre prietenii lui dacă simte curiozitate sinceră, nu o evaluare permanentă.

Nu interoga copilul după fiecare întâlnire

„Ce a făcut?”

„A vorbit iar urât?”

„Te-a pus să faci ceva?”

„Ți-am spus eu că nu este un copil potrivit?”

Dacă fiecare conversație despre prieteni devine o anchetă, copilul poate începe să ofere tot mai puține informații.

Încearcă întrebări mai deschise:

„Cum v-ați distrat?”

„Ce v-a făcut să râdeți?”

„A fost ceva neplăcut?”

„Cu cine te-ai simțit bine astăzi?”

Relația în care copilul poate povesti fără să primească imediat o sentință este una dintre cele mai importante surse de informație ale părintelui.

Regulile familiei rămân valabile chiar dacă prietenii au alte reguli

Copilul va descoperi inevitabil familii în care lucrurile funcționează diferit.

„Lui îi dau voie să stea până târziu.”

„Ea are telefon.”

„Pe el nu îl verifică nimeni.”

Nu trebuie să demonstrezi că familia celuilalt greșește.

Poți răspunde:

„Familiile au reguli diferite. Înțeleg că ți-ar plăcea regula lor. La noi regula este aceasta și putem discuta de ce.”

Pentru copiii mai mari, regulile trebuie și revizuite pe măsură ce cresc. O limită potrivită la opt ani nu trebuie păstrată automat la paisprezece ani.

Ai grijă să nu atribui prietenilor fiecare schimbare a copilului

Copilul crește.

Își schimbă gusturile, vocabularul, hainele, muzica preferată și modul în care vorbește cu părinții.

Nu toate schimbările vin de la „anturaj”.

Uneori părintele spune:

„De când stai cu ei, nu te mai recunosc.”

Dar copilul poate traversa pur și simplu o etapă firească de desprindere și construire a propriei identități.

Influența prietenilor există, însă dezvoltarea copilului nu trebuie redusă la ea.

Păstrează relația suficient de sigură încât să poată veni la tine când greșește

Acesta poate fi unul dintre cele mai importante obiective.

Copilul va lua și decizii proaste.

Va urma uneori grupul.

Va spune ceva ce regretă.

Va accepta poate o provocare pe care ar fi trebuit să o refuze.

În acel moment, ai nevoie ca el să poată spune:

„Am făcut o prostie.”

Dacă știe că prima reacție va fi:

„Ți-am spus eu! Prietenii tăi sunt problema!”

este posibil ca data viitoare să ascundă situația.

Poți menține limita și consecințele fără să închizi comunicarea:

„Ce ai făcut nu este în regulă și trebuie să reparăm ce se poate repara. Dar mă bucur că mi-ai spus. Hai să vedem ce ai putea face diferit data viitoare.”

Copilul are nevoie să știe că poate greși fără să piardă relația cu tine.

Când influența prietenilor devine un motiv real de îngrijorare

Merită să privești situația mai atent atunci când observi o schimbare importantă și persistentă a copilului, mai ales dacă apar simultan mai multe semnale.

De exemplu:

• devine agresiv sau crud cu ceilalți;
• participă la intimidarea sau excluderea altor copii;
• minte constant pentru a ascunde ceea ce face cu grupul;
• începe să încalce reguli importante de siguranță;
• renunță brusc la prieteni vechi și activități care îi plăceau;
• pare speriat să nu își supere grupul;
• este presat să facă lucruri pe care nu le dorește;
• apar comportamente periculoase sau ilegale;
• starea lui emoțională se schimbă semnificativ.

În funcție de situație, poate fi utilă o discuție cu profesorul, consilierul școlar, medicul pediatru sau un psiholog.

Scopul nu este să găsim „copilul vinovat”, ci să înțelegem dinamica în care se află copilul și să îl ajutăm să dezvolte ceva de care va avea nevoie mult după ce actualul grup de prieteni se va schimba: capacitatea de a aparține unui grup fără să renunțe la propria judecată.

Bibliografie

• Peer Pressure: Helping Your Child Make Good Choices – HealthyChildren, American Academy of Pediatrics
• Social Learning Theory: How Children Learn by Watching Others – Encyclopaedia on Early Childhood Development
• Peer Relationships – Society for Research in Child Development
• Middle Childhood: Peer Relationships – American Academy of Pediatrics, HealthyChildren
• Building the Core Skills Youth Need for Life – Center on the Developing Child, Harvard University
• Bullying Prevention – Centers for Disease Control and Prevention
• Peer Pressure – AACAP Facts for Families, American Academy of Child and Adolescent Psychiatry

Foto main: Shutterstock.com

---

---