Jung spunea ca jucariile copiilor trebuie sa aiba o latura deschisa imaginatiei.
Copiii nu au nevoie de o realitate bruta, de o reprezentare exacta a elefantului sau printesei, ei au nevoie sa intregeasca imaginea astfel incat elefantul sau printesa sa corespunda propriei realitati .
Copilul are o mare disponibilitate de a interpreta roluri: el poate fi in acelasi timp un pantof, un avion sau doamna de la gradinita.
Aceasta disponibilitate ii influenteaza jocul care ocupa 90% din viata copilului mic: jocul este prezent in absolut toate ritualurile:de somn – el va adormi cu jucaria preferata, de toaleta – ii facem baie cu o ratusca( cel putin!) ,de masa – din totdeauna copiii mananca impreuna cu un personaj favorit.
Din pacate modernismul ofera copiilor jucarii care-mai–de-care mai sofisticate, mai aproape de perfectiune, la care copilul este incastrat imaginativ: el devine un bun tehnicist, un performant al telecomenzii masinii,dvd-ului, al PC-ului, s-au inventat jocuri pe calculator in loc de “nu te supara frate”, jocuri in care nu mai distingi virtualul de real.
Poti sa-i mai spui unui copil povesti cu balauri sau cu cai naravasi care mananca jaratec? Iti va raspunde prompt ca acum 100 de milioane de ani erau brontozauri sau tiranozauri , ca printesa adormita probabil era in moarte clinica iar marul cade pe pamant nu pentru ca e obosit , ci pentru ca nenea Newton a observat asta acum 2 secole si se numeste “forta atractiei gravitationale”. Punct!
Studiile au aratat ca acesti copiii ai mileniului 3 au rezultate exceptionale pana in jurul varstei de 12 ani, cand capacitatea lor de atentie le este afectata, nivelul inteligentei atinge un prag si , cel putin in Statele Unite , s-a demonstrat un regres al performantelor scolare fata de generatiile anterioare.
Aceleasi studii au relevat faptul ca , desi in universitatile americane, nivelul cerintelor a scazut, rezultatele noilor generatii,supuse fenomenului Mc Donald-izarii – lasa de dorit.