Fix ce am inceput sa ma documentez despre aceste crize ale varstei de doi ani- in ideea ca nu mai e mult- si iata ca fi-mea s-a gandit sa ne ofere un studiu de caz. De la o vreme are un comportament dubios. Zic dubios fata de tot ce am cunoscut noi pana acum ca parinti, normal insa in dezvoltarea ei. Adica! Adica nu mai vrea sa se imbrace, nu mai vrea sa stea la baita, nu mai vrea sa il inteleaga pe "nu e voie", are dese crize in care se tavaleste si da din picioare nervoasa sau se razbuna lovind cu furie vreo jucarie sau chiar incercand sa ne muste, traga de par etc.

Fix ce am inceput sa ma documentez despre aceste crize ale varstei de doi ani- in ideea ca nu mai e mult- si iata ca fi-mea s-a gandit sa ne ofere un studiu de caz. De la o vreme are un comportament dubios. Zic dubios fata de tot ce am cunoscut noi pana acum ca parinti, normal insa in dezvoltarea ei. Adica! Adica nu mai vrea sa se imbrace, nu mai vrea sa stea la baita, nu mai vrea sa il inteleaga pe "nu e voie", are dese crize in care se tavaleste si da din picioare nervoasa sau se razbuna lovind cu furie vreo jucarie sau chiar incercand sa ne muste, traga de par etc.

Ar putea iesi o reclama reusita la prezervative!

Ce nu stiam noi este ca "varsta de doi ani" este ceva relativ si nu e legat strict de varsta biologica, ci de un anume grad de dezvoltare a copilasului. Ei si cand se gandeste el ca a cucerit tot si ca este suficient de smecher cat sa capete autonomie, atunci pesemne apar si crizele. Analog cu criza adolescentei, as numi-o "criza trecerii de la bebelus la copil".

Pana nu demult, baita era "fun", era "cool". La fel si schimbatul scutecului, imbracatul etc. Era ok sa te relaxezi in cadita in timp ce tati facea ce facea si nu se stie cum aparea toata apa aia in jur, o chestie ciudata pe care nici macar nu o poti prinde cu manuta. Apoi te indindeai pe spate si in cateva minute erai uscata si imbracata in pijama, asa da viata! Dar acum a descoperit robinetul si dusul, si in plus, ce minunat tasneste apa aia in toate directiile! Este atat de amuzanta cand se chinuie sa ridice dusul ala greoi, cat jumatate din ea, si se face ca se spala. Daca pun mana pe ea, e dezastru! Asadar vrea independenta naparstoaca asta nastrusnica!

Pe cat pare de amuzant un bebelus razvratit,pe atat este de delicata situatia atunci cand esti parinte si trebuie sa ajuti fiinta aceea mica sa invete sa se descurce singura. Eu una ma straduiesc sa renunt in primul rand la a ii mai spune "bebe" pentru ca este clar ca a depasit aceasta etapa. Apoi urmeaza sa o ajut sa invete sa se imbrace si sa se incalte singura, sa manance singura, sa invete sa foloseasca olita si toate celelalte acareturi.

Incerc sa privesc aceasta criza nu ca pe o revolta impotriva noastra, ci doar ca un mod de a ne arata ca a crescut. Din pacate si eu, ca multi alti parinti care sunt mereu pe fuga, nu o las intotdeauna sa incerce sa se imbrace singura sau sa manance, pentru ca da, in final hainele sunt pe dos, sau mancarea e imprastiata prin toata bucataria, dar ma gandesc ca totusi castigam timp pentru mai tarziu. Si cel mai important, ne lasam copilul sa se dezvolte asa cum este firesc. In fond, cand esti grabita dimineata sa pleci la servici, e mult mai simplu cu un copil care e obisnuit sa nu astepte sa i se dea tot. Si la baza e tot o chestiune legata de increderea pe care o avem in copiii nostri, oricat de micuti ar fi. Nu vad nimic rau in a lasa un copil sa spele o farfurie sau sa isi stranga jucariile, chiar daca are doi ani.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Blog de mamica: Crizele varstei de doi ani- o nu!.