Datorita folosirii acestor metode copilul devine constient de existenta unei legaturi intre comportamentul lui si consecintele acestuia.

 

 

• Este foarte important pentru copil să simtă că părinţii lui sunt juşti cu el
• Recompensele cresc frecvenţa comportamentului
• Este foarte important ca aceste recompense să aibă un caracter personal – adică să recompensăm cu ceea ce iubeşte copilul

 

1.1. Ce înseamnă caracter personal?

 

• Lucruri materiale (maşinuţe, haine)
• Ajutorul părinţilor (de ex. în cazul lecţiilor, activităţilor zilnice)
• Timpul petrecut cu copilul
• Vorbe bune, încurajatoare
• Atingeri, mângâieri
• Bani (ATENŢIE! Trebuie să existe în acest caz drepturi şi obligaţii reciproce. De exemplu, dacă copilul primeşte o notă peste 8, atunci îi dăm 1 Ron, dar dacă primeşte o notă sub 8, el trebuie să ne dea câte 1 Ron pentru fiecare notă proastă. Dar să avem grijă! – întotdeauna să luăm în considerare capacităţile, aptitudinile copilului. De exemplu dacă nu este capabil să primească o notă de 8 la o anumită materie, să nu recompensăm numai notele peste 8, ci nota pe care copilul poate să atingă cu puţin efort. Dacă a adunat banii de buzunar pentru ceva, să discutăm împreună ce o să ia cu banii respectivi, să-i spunem părerea noastră, dar să-l lăsăm să se decidă singur. Să avem grijă să nu cumpere ceva care să nu-i distrugă sănătatea (alcool, ţigări, droguri))

 

1.2. Beneficii

 

• Pe termen lung este mai eficientă recompensa decât pedeapsa
• Are efect mai bun asupra dezvoltării personalităţii copilului

 

1.3. Cum să recompensăm eficient?