Comunicat de presa

Festivitatea de premiere, care a avut loc pe data de 4 martie, orele 11.00 – 13.00, la Biblioteca Nationala a Romaniei din B-dul Unirii Nr. 22, a marcat incheierea celei de-a doua editii a Concursului National de Eseuri, Poezii, Lucrari de Arta vizuala, Spectacol de Teatru, Fotografii si Filme, cu tematica ”Prin Pacea de acasa pentru Pace in lume”.



”Biblioteca Publica ”Antim Petrescu” Pausesti-Maglasi s-a transformat, timp de 16 zile, in biblioteca armoniei, in care s-au dezbatut subiecte despre drepturile omului, violenta de gen, stereotipurile bazate pe gen, s-au creat mesaje poetice pentru mentinerea pacii ”acasa” si pentru a contribui la o mai buna si mai stabila pace mondiala”, a declarat dna Ioana Goran, bibliotecar.


Agripina Daniela Ioan, castigatoarea categoriei Fotografii, nivel liceal, considera ca ”Omenirea intotdeauna va reprezenta tabla de sah pe care cele doua elemente, pacea si razboiul, vor duce cea mai apriga lupta. Datoria noastra este sa reactionam pozitiv la evenimentele care au loc si sa tindem spre schimbare cu speranta si ambitie”.


Cei douazeci de castigatori au fost alesi dintre cei peste 130 de elevi care si-au inscris creatiile artistice in competitie, in urma voturilor juriului format din oameni de teatru, artisti populari si specialisti in prevenirea si combaterea violentei in familie. La evenimentul de premiere a fost vizionata sceneta ”Vreau sa spun ca va iubesc!”, a elevilor de la Colegiul Agricol “Gheorghe Ionescu-Soseti”, Valea Calugareasca, Prahova, castigatorii categoriei Teatru.
 

Foto@sxc.hu