"De când sunt mamă, parcă nu mai sunt eu": ce se întâmplă când maternitatea lasă prea puțin loc pentru tine

Îți iubești copilul și, cu toate acestea, uneori îți este dor de tine.

De femeia care putea să citească o oră fără să fie întreruptă. De cea care ieșea din casă fără să pregătească mai întâi lucrurile altcuiva. De profesionista care putea să se concentreze asupra unui proiect fără să se întrebe simultan cine ia copilul, ce va mânca și dacă mai sunt haine curate pentru mâine. Poate chiar de posibilitatea banală de a nu fi responsabilă pentru nimeni câteva ore.

Apoi apare vinovăția.

„Cum pot să spun că îmi este dor de viața mea de dinainte când îmi iubesc atât de mult copilul?”

Cele două trăiri nu se exclud. Poți să îți iubești profund copilul și, în același timp, să simți că maternitatea a ocupat atât de mult spațiu încât celelalte părți ale identității tale au rămas undeva în spate.

Psihologia contemporană privește trecerea la maternitate nu doar ca pe dobândirea unui nou rol, ci ca pe o transformare complexă a identității. Cercetătoarea Ramona Mercer descria „devenirea mamei” ca pe un proces dinamic, în care femeia își construiește treptat o nouă imagine despre sine. Cercetările mai recente folosesc și termenul de matrescență pentru transformările biologice, psihologice, emoționale și identitare care însoțesc această perioadă.

Problema nu este că devii mamă și te schimbi. Este firesc să te schimbi.

Dificultatea apare atunci când simți că nu mai ai voie să fii nimic altceva.

De ce maternitatea poate schimba atât de profund felul în care te vezi

Înainte să ai un copil, identitatea ta poate fi construită din multe părți: relațiile tale, profesia, prieteniile, interesele, corpul tău, sexualitatea, timpul liber, planurile și lucrurile pe care le faci pur și simplu pentru că îți plac.

Apariția copilului introduce un rol extraordinar de solicitant, mai ales în primii ani.

Nu este un rol pe care îl lași la birou la ora 17.00.

Copilul are nevoie de tine dimineața, seara, noaptea, în weekend și atunci când tu ești bolnavă, obosită sau ai avut o zi dificilă.

O revizuire sistematică a cercetărilor despre tranziția către maternitate arată că această perioadă presupune ajustări fizice, psihologice și sociale importante. Ramona Mercer sublinia încă din cercetările sale despre identitatea maternă că „devenirea mamei” nu este un eveniment încheiat odată cu nașterea, ci un proces prin care femeia își redefinește treptat noul sine.

De aceea, întrebarea:

„De ce nu mai sunt cea care eram?”

poate avea un răspuns mai nuanțat decât:

„Pentru că nu îți organizezi suficient de bine timpul.”

Nu este vorba numai despre timp.

Este vorba despre reorganizarea identității.

„Îmi vreau viața înapoi” nu înseamnă „nu îmi vreau copilul”

Aceasta este una dintre confuziile care pot alimenta vinovăția.

O mamă poate gândi:

„Aș vrea două zile numai pentru mine.”

„Mi-e dor să călătoresc singură.”

„Uneori aș vrea să nu mă strige nimeni.”

„Mi-e dor să am o conversație care să nu fie despre copii.”

Și imediat să își cenzureze gândul.

Dar dorința de autonomie nu este echivalentă cu respingerea copilului.

În viața psihică a unui adult pot exista simultan două lucruri aparent contradictorii:

„Îmi iubesc copilul enorm” și „uneori îmi este greu să duc tot ceea ce presupune rolul de mamă”.

Ambivalența nu este o dovadă a lipsei de iubire.

Devine însă mult mai greu să vorbești despre ea într-o cultură care prezintă maternitatea aproape exclusiv prin împlinire, sacrificiu și disponibilitate.

Mama perfectă este un standard imposibil

Cu multe decenii înainte ca rețelele sociale să transforme parentingul într-o vitrină, pediatrul și psihanalistul britanic Donald Winnicott propunea una dintre cele mai cunoscute idei din psihologia dezvoltării: conceptul de mamă suficient de bună.

Ideea lui nu era că părintele ar trebui să fie nepăsător.

Dimpotrivă.

În primele etape ale vieții, mama se adaptează foarte mult nevoilor bebelușului. Dar, pe măsură ce copilul crește și poate tolera mai bine frustrarea, această adaptare nu mai trebuie să fie totală.

Mama este o persoană separată, cu propriile limite și nevoi.

Copilul nu are nevoie ca fiecare disconfort să fie eliminat înainte de a-l simți și nici ca părintele să fie disponibil perfect în fiecare secundă.

Într-o lume în care mamele pot compara permanent ce gătesc, cât se joacă, cum educă, cât citesc copiilor, ce activități organizează și cât de calm reacționează alte mame, ideea lui Winnicott rămâne surprinzător de actuală:

parentingul sănătos nu presupune perfecțiune.

Uneori problema nu este timpul, ci permisiunea de a-l folosi pentru tine

Poți avea două ore libere și să le petreci punând haine la spălat, comandând lucrurile necesare copilului și răspunzând mesajelor despre școală.

Tehnic, copilul nu a fost cu tine.

Psihologic, însă, ai rămas în rolul de mamă în fiecare minut.

De aceea, „timp pentru tine” nu înseamnă doar absența fizică a copilului.

Înseamnă și existența unor perioade în care nu ești persoana care coordonează permanent nevoile familiei.

Uneori ai nevoie să nu organizezi nimic.

Alteori vrei să lucrezi.

Să mergi la sport.

Să ieși cu o prietenă.

Să stai singură.

Să mergi la un concert.

Să înveți ceva.

Sau să nu faci nimic productiv.

Nu fiecare oră în care copilul nu este cu tine trebuie transformată într-o investiție utilă pentru familie.

De ce apare vinovăția când faci ceva doar pentru tine

Vinovăția are și o funcție sănătoasă. Ne poate semnala că am încălcat o valoare importantă sau că am rănit pe cineva.

Dar nu fiecare sentiment de vinovăție dovedește că ai făcut ceva greșit.

Uneori apare pentru că realitatea nu corespunde standardului pe care ți l-ai impus:

„O mamă bună ar trebui să vrea să stea mereu cu copilul.”

„Dacă am timp liber, ar trebui să îl petrec cu el.”

„Dacă altcineva poate avea grijă de copil și eu ies cu prietenele, sunt egoistă.”

„Dacă îmi place timpul în care sunt singură, înseamnă că ceva nu este în regulă.”

Merită să întorci întrebarea:

De unde am învățat că o mamă bună trebuie să dispară ca persoană pentru a exista ca mamă?

Când maternitatea începe să semene cu o listă fără sfârșit

Există și o formă mai puțin vizibilă de muncă.

Să îți amintești că trebuie cumpărate șervețele pentru grădiniță.

Să observi că pantofii au rămas mici.

Să programezi controlul medical.

Să știi când este serbarea.

Să te gândești ce mănâncă mâine.

Să verifici dacă există costum pentru activitatea de vineri.

Să anticipezi că trebuie cumpărat cadoul pentru aniversarea colegului.

O parte importantă a epuizării nu vine numai din executarea acestor sarcini, ci din faptul că cineva trebuie să le țină permanent în minte.

De aceea, ajutorul real într-o familie nu înseamnă întotdeauna:

„Spune-mi ce trebuie să fac și fac.”

Pentru că mama rămâne managerul care trebuie să observe problema, să planifice soluția, să împartă sarcinile și apoi să verifice dacă au fost realizate.

Împărțirea responsabilității înseamnă și împărțirea acestei munci de anticipare și organizare.

Când „mă descurc” începe să coste prea mult

Oboseala este o parte firească a vieții de părinte.

Burnoutul parental, însă, este altceva.

Psihologii Isabelle Roskam și Moïra Mikolajczak, printre cercetătorii care au studiat extensiv fenomenul, îl descriu printr-o epuizare intensă legată de rolul parental, distanțare emoțională față de copii și pierderea sentimentului de împlinire în rolul de părinte.

Modelul dezvoltat de cele două cercetătoare pornește de la o idee foarte intuitivă: riscul crește atunci când, pe termen lung, cerințele și factorii de stres din viața parentală depășesc resursele disponibile pentru a le face față.

Nu există, așadar, o singură „mamă predispusă la burnout”.

Contează presiunea acumulată și resursele pe care le are persoana respectivă: sprijinul, posibilitatea de a împărți responsabilitățile, timpul de recuperare, competențele emoționale, condițiile familiale și multe alte elemente.

Burnoutul parental nu este doar o etichetă modernă pentru „sunt foarte obosită”. Cercetările l-au asociat cu efecte importante asupra părintelui, relației de cuplu și relației cu copilul.

Cercetările din România spun ceva important despre perfecționism

Burnoutul parental a fost studiat și în România.

O cercetare realizată de Elena Stănculescu, alături de Isabelle Roskam, Moïra Mikolajczak, Ana Muntean și Anca Gurza, a analizat instrumentul de evaluare a burnoutului parental în populația românească.

Rezultatele au evidențiat, printre altele, relația dintre burnoutul parental și perfecționism, precum și asocierea sa negativă cu satisfacția față de viață și reziliența.

Este o observație importantă pentru o cultură parentală în care mesajul:

„Trebuie să fac tot ce este mai bun pentru copil”

poate aluneca foarte ușor către:

„Trebuie să fac totul perfect.”

Cele două nu sunt același lucru.

Cum îți dai seama că nu mai este vorba doar despre o perioadă aglomerată

Nu orice mamă obosită are burnout parental.

Poți avea o săptămână groaznică, un copil bolnav și trei nopți nedormite fără ca acest lucru să însemne că suferi de burnout.

Devine important să fii atentă atunci când epuizarea este persistentă și profundă, când simți că rolul parental îți consumă aproape toate resursele, când te simți tot mai detașată emoțional de copil sau când nu te mai recunoști în felul în care ești ca părinte.

Pot apărea gânduri precum:

„Nu mai pot.”

„Aș vrea să fug undeva.”

„Nu mai suport să îmi ceară nimeni nimic.”

„Fac totul mecanic.”

„Nu mai sunt mama care eram.”

Cercetările lui Roskam și Mikolajczak arată că burnoutul parental merită luat în serios, tocmai pentru că formele severe se asociază cu efecte importante asupra stării părintelui și a familiei.

Dacă te regăsești intens și persistent într-o asemenea stare, soluția nu este încă un articol despre cum să te organizezi mai eficient. Merită să discuți cu un psiholog, psihoterapeut sau medic.

Nu trebuie să „meriți” timpul pentru tine

Există o capcană subtilă:

„Îmi iau o după-amiază pentru mine după ce termin tot.”

Dar într-o familie cu copii, totul nu este niciodată terminat.

Mai există rufe.

Mai există cumpărături.

Mai există un sertar de organizat.

Mai există ceva pentru școală.

Dacă timpul personal apare numai după ce toate obligațiile au fost rezolvate, este foarte posibil să nu apară aproape niciodată.

Încearcă să privești timpul personal nu ca pe o recompensă pentru o mamă care și-a terminat toate sarcinile, ci ca pe una dintre resursele care îi permit unui adult să își susțină viața pe termen lung.

Timpul pentru tine nu trebuie să arate ca pe Instagram

Nu ai nevoie obligatoriu de spa, yoga, lumânări parfumate și o escapadă de weekend.

Pentru o mamă, recuperarea poate însemna două ore în care citește.

Pentru alta, întoarcerea la sport.

Pentru alta, o cafea băută singură.

Pentru alta, câteva ore în care lucrează la un proiect profesional care îi amintește de o parte importantă din identitatea ei.

Iar pentru alta, poate însemna pur și simplu somn.

Întrebarea mai utilă decât:

„Ce ar trebui să fac pentru mine?”

este:

„Ce îmi lipsește mie acum?”

Odihna?

Liniștea?

Contactul cu alți adulți?

Activitatea profesională?

Mișcarea?

Creativitatea?

Singurătatea?

Viața de cuplu?

Răspunsul nu va fi același pentru toate mamele și nici pentru aceeași femeie în toate perioadele vieții.

Nu încerca să recuperezi exact femeia care erai înainte

Există și o altă presiune ascunsă în ideea de „vreau să fiu din nou eu”.

Poate că nu vei fi exact aceeași.

Și nu trebuie.

Maternitatea poate schimba prioritățile, relațiile, raportarea la muncă, corpul, timpul și chiar lucrurile care îți aduc satisfacție.

A-ți păstra identitatea nu înseamnă să te întorci la o versiune anterioară a ta.

Poate însemna să construiești una mai largă:

sunt mamă și sunt parteneră; sunt mamă și sunt profesionistă; sunt mamă și sunt prietenă; sunt mamă și am dorințe, interese și limite care nu au legătură cu copilul meu.

Cuvântul important este „și”, nu „sau”.

Ce poți schimba concret când simți că nu mai există loc pentru tine

Începe prin a observa unde se duce timpul și, mai ales, responsabilitatea ta mentală.

Nu doar:

„Cine spală vasele?”

ci și:

„Cine observă că trebuie spălate?”

„Cine știe ce lipsește din frigider?”

„Cine programează?”

„Cine își amintește?”

„Cine anticipează?”

Apoi uită-te la lucrurile pe care numai tu le poți face și la cele pe care le-ai preluat pentru că ai ajuns să crezi că tu le faci cel mai bine.

Dacă există un partener, împărțirea responsabilităților funcționează mai bine când celălalt adult preia responsabilitatea completă pentru anumite domenii, nu doar sarcini executate la indicația ta.

Dacă îți crești copilul singură, discuția este evident diferită. Resursele pot veni din familia extinsă, prieteni, comunitate, servicii de îngrijire sau alte forme realiste de sprijin. Nu toate mamele au aceeași rețea și nici aceleași posibilități financiare, iar recomandarea „fă-ți timp pentru tine” poate deveni frustrantă dacă ignoră această realitate.

Uneori primul pas realist nu este un weekend liber.

Poate fi o oră care devine, în sfârșit, a ta.

Copilul nu are nevoie să fie centrul fiecărui minut al vieții tale

A fi disponibilă emoțional pentru copil nu presupune să îi oferi întreaga ta atenție permanent.

Pe măsură ce crește, copilul descoperă că mama este o persoană separată.

Mama poate spune:

„Acum citesc. Vin la tine după ce termin pagina.”

„În seara aceasta ies cu prietenele. Tu rămâi cu tata.”

„Am nevoie de câteva minute de liniște și apoi vorbim.”

Limitele trebuie, desigur, adaptate vârstei și nevoilor copilului.

Dar faptul că mama are o viață interioară, relații, muncă, interese și momente în care nu este disponibilă instantaneu nu anulează atașamentul.

Aici ideea lui Winnicott devine din nou relevantă: copilul se dezvoltă într-o relație cu un părinte real, nu cu unul perfect.

Uneori copilul va protesta când începi să îți faci loc și pentru tine

„Nu pleca!”

„Vreau numai cu tine!”

„De ce trebuie să mergi?”

Este tentant să interpretezi protestul drept dovada că faci ceva greșit.

Dar emoția copilului și decizia adultului sunt două lucruri diferite.

Poți recunoaște:

„Știu că ai fi vrut să rămân.”

fără să continui:

„Atunci nu mai plec.”

Copilul poate fi dezamăgit și, în același timp, în siguranță.

Iar tu poți fi o mamă iubitoare și, în același timp, o femeie care iese pe ușă pentru câteva ore fără copil.

Ce ar putea spune Winnicott unei mame care încearcă să facă totul perfect

Nu putem pune în gura unui autor contemporan nouă cuvinte pe care nu le-a spus. Dar putem folosi ideea centrală pe care Winnicott a lăsat-o psihologiei parentale.

Copilul nu are nevoie de perfecțiunea ta.

Are nevoie de o relație suficient de bună, de grijă, continuitate și disponibilitate emoțională, dar și de posibilitatea firească de a descoperi că mama nu există numai pentru a-i îndeplini fiecare nevoie.

Iar cercetările moderne despre burnoutul parental adaugă o dimensiune pe care merită să o luăm în serios: resursele părintelui contează.

Poate că întrebarea nu ar trebui să fie permanent:

„Fac suficient pentru copilul meu?”

Din când în când merită să existe și alta:

„Mai există suficient loc și pentru mine în viața pe care o trăiesc?”

Dacă răspunsul este de multă vreme „nu”, nu este obligatoriu să aștepți până când epuizarea te obligă să schimbi ceva.

Bibliografie

• Becoming a Mother versus Maternal Role Attainment – Ramona T. Mercer, Journal of Nursing Scholarship
• Women’s Successful Transition to Motherhood During the Early Postnatal Period: A Qualitative Systematic Review – Midwifery
• A Theoretical and Clinical Framework for Parental Burnout: The Balance Between Risks and Resources – Moïra Mikolajczak & Isabelle Roskam
• Parental Burnout: Moving the Focus from Children to Parents – Moïra Mikolajczak & Isabelle Roskam
• Consequences of Parental Burnout: Its Specific Effect on Child Neglect and Violence – Child Abuse & Neglect
• Parental Burnout in Romania: Validity of the Romanian Version of the Parental Burnout Assessment – New Directions for Child and Adolescent Development
• To Be Good Enough – Canadian Family Physician: Donald Winnicott and the “Good Enough Mother”

Foto main: Shutterstock.com

Iulia Maftei

Ultima actualizare: 14 Septembrie 2026 @ 07:09

• 

Mai multe despre Iulia