Pentru că fiecare corp este diferit, iar fiecare naștere are particularitățile sale, travaliul este diferit pentru fiecare femeie în parte. Cu toate acestea, stadiile prin care o sa treci în timpul travaliului rămân aceleași.

De aceea, astăzi, dr. Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, prezintă etapele travaliului pentru ca tu să fii pregătită  momentului cel mare.

Stadiul 1 (dilatatia): faza latenta

„Prima dintre cele trei etape ale travaliului incepe cu faza latentă, care este de obicei cea mai lungă. Din fericire, este și cea mai puțin intensă din punct de vedere al durerii. Cervixul începe să se dilate și să se deschidă. Femeia însărcinată va simți contracții de intensitate ușoară până la moderată. Acestea se pot manifesta pe o durată între 20-40 secunde și vor apărea la intervale regulate. În această fază, colul uterin se va dilata la 3-5 centimetri și se va subția”, afirmă dr. Silviu Iștoc.

În timpul fazei latente este posibil să prezinți oricare dintre următoarele semne:

    Dureri de spate (constante sau cu fiecare contracție) Crampe asemanatoare cu cele menstruale Presiunea abdominală inferioară Indigestie Diaree Senzație de căldură în abdomen Ruptura membranelor amniotice (adică se va rupe apa), deși este mai probabil să se întâmple în timpul travaliului activ
Stadiul 1 (dilatatia): travaliu activ

A doua etapă sau faza activă a travaliului durează, de obicei, două-trei ore (nu este neapărat o regulă, poate dura si mult mai mult), timp în care colul uterin se dilată complet (10 cm). Contracțiile vor crește în frecvență și vor fi din ce în ce mai intense - cu alte cuvinte, dureroase. Pe măsură ce devin mai lungi (în cele mai multe cazuri, durează de la 40 până la 60 de secunde) și mai dese (la fiecare trei până la patru minute, deși poate diferi de la caz la caz), poți resimți următoarele simptome: