De 9 luni te pregatesti si astepti debutul travaliului, eveniment emotionant care vesteste venirea pe lume a copilului tau. Daca esti la prima ta sarcina este normal sa fii un pic ingrijorata si sa ai “teama de necunoscut”, dar teama va trece odata ce travaliul va incepe.


Desi nimeni nu poate calcula data exacta a nasterii, exista anumite semne si simptome care prevestesc inceputul travaliului, dar acestea pot aparea in mod diferit si se pot combina in orice ordine:
    Eliminarea dopului de mucus cervical Senzatia ca fatul “cade” in cavitatea pelvina si exercita presiune in zona pelvina sau rectala Contractii usoare Usoara scadere in greutate Durere “surda” de spate Crampe si disconfort abdominal, tulburari de tranzit intestinal (diaree sau mai rar constipatie) Senzatie de neliniste, anxietate La examenul medical doctorul observa inmuierea si dilatarea colului uterin Ruperea spontana a membranei amniotice (“ruperea apei”)
Frecvent primul semn de incepere a travaliului este eliminarea vaginala a unei substante gelatinoase cu putin sange- acesta reprezinta dopul de mucus produs de glandele colului uterin. Acest dop are rol de bariera, astupa cervixul si il protejeaza de patrunderea infectiilor.

Ruperea spontana a membranei amniotice reprezinta scurgerea vaginala de lichid amniotic in cantitate mai mica sau mai mare. Daca scurgerea este in cantitate mica ea poate fi confundata cu urina, iar daca este in cantitate mare ea continua sa se scurga si poate uda mai multe tampoane.

Contractiile uterine se pot declansa spontan, uneori constituind primul semn al debutului travaliului. Initial contractiile sunt usoare (una sau doua contractii la 10-15 minute avand o durata medie de 30 de secunde). Cand travaliul propriu-zis incepe, durata contractiilor creste si ele se produc mai frecvent. Daca contractiile uterine nu debuteaza la 24 de ore de la ruperea spontana a membranei amniotice, atunci ele sunt stimulate cu preparate medicamentoase.

Falsul travaliu

Desi travaliul propriu-zis nu a inceput inca, poti experimenta falsul travaliu ca un semn ca fatul se pregateste sa vina pe lume. Contractiile resimtite in cazul travaliului fals sunt:
    neregulate si scad in intensitate dupa un timp nu le creste frecventa se vor ameliora daca faci cativa pasi sau daca iti schimbi pozitia vei resimti o durere abdominala si nu una de spate
Un articol de Simona Prodanoiu