Cum se dezvolta bebelusul?
Mugurii din care se vor forma apoi membrele (mainile si picioarele) lui bebe incep sa se vada la ecografie, iar palmele incep sa capete forma, desi nu au inca degete. Organele genitale se dezvolta si ele rapid, dar nu se va putea spune sexul micutului pana prin saptamana a 16 a. Fata incepe sa capete forma, iar narile se dezvolta. Apare acum si cel de-al doilea rinichi.
Ce se intampla cu mama?
Desi inca nu simti sarcina in adevaratul sens al cuvantului este bine sa ai grija de tine. O sa ai parte de aceleasi semne si simptome neplacute de sarcina, iar pe fata isi vor face aparitia razlete cosuri.
Ar fi o buna idee sa incepi sa citesti mai mult despre sarcina si bebelus, sa te documentezi, sa te pregatesti pentru sarcina, nastere si ingrijirea nou-nascutului. Citeste pe internet, cauta carti sau inscrie-te la cursuri de pregatire prenatala. Este util sa stii ce te va astepta in viitorul apropiat.
Sfaturi utile
Nu lipsi de la consultatiile prenatale, fa-ti toate analizele si ia toate vitaminele ce ti le prescrie medicul. Daca poti, incearca sa mananci mai sanatos, sa introduci cat mai multe vegetale in dieta zilnica. Bea multa apa pentru a evita deshidratarea.
Cu siguranta cei din jurul tau au observat ca esti cam prost dispusa in ultima vreme. Relaxeaza-te, respira adanc, numara pana la 3 si adu-ti aminte ca hormonii te domina in aceste momente. Daca te simti obosita, profita de fiecare ocazie si trage cate un pui de somn.Daca observi ca ti-e greata, aseaza-te undeva si linisteste-te, mananca putin si des si mesteca bine mancarea.
Un articol de Simona Prodanoiu
Unde poți bea apă de la robinet în România? Harta cu locuri care oferă apă potabilă gratuit
Dincolo de nopțile nedormite – Inegalitatea tăcută cu care se confruntă comunitatea LGBT+
Studiu: 11% dintre români nu merg niciodată la evenimente culturale! Lipsa timpului și a banilor sunt principalele motive
Frica de stomatolog, o realitate ignorată: 75% dintre români se plâng de o sănătate orală proastă - sau foarte proastă