Raspunsurile parintilor la aceasta intrebare de obicei arunca vina. Daca intrebi o mama divortata de ce tatii nu se implica ca parinti, un raspuns tipic ar fi: “Am facut tot ce am putut sa-l mentin implicat in viata copiilor, dar el nu vrea sa aiba nimic de a face cu ei. Niciodata nu a vrut. Nici copiii nu vor sa fie vizitati de el. Se duc sa se intalneasca cu el doar pentru ca le spun eu ca trebuie. De fapt, ei ar prefera sa stea acasa cu prietenii lor.”
Ambele parti au preocupari legitime, dar aceste puncte de vedere atat de diferite reflecta in principal calitatea slaba a comunicarii dintre fostii soti si polarizarea inevitabila cauzata de rolurile exclusive pe care cred ca le au unii in cresterea si educarea copiilor. Asemenea argumente asupra drepturilor mamelor si tatilor trebuie sa inceteze astfel incat copiii lor sa poata avea o relatie sanatoasa cu ambii parinti, fapt care include acces frecvent, programat regulat si fara conflicte atat la mama, cat si la tata. Exista multe cai practice pentru a atinge acest obiectiv.
Parintii divortati trebuie sa realizeze ca cel mai pretios cadou pe care il pot oferi copiilor lor este permisiunea de a fi la fel de apropiati si de celalalt parinte. Pentru a satisface nevoia copilului de a avea o relatie continua cu celalalt parinte, cel dintai trebuie sa renunte la ostilitatea pe care o manifesta fata de fostul sot. Bunicii pot ajuta prin faptul ca nu vor lua partea fostei nore sau fostului ginere si, in schimb, vor descuraja parintii sa-si implice copiii in conflicte de loialitate. Prietenii pot sprijini identitatea tatalui ca parinte prin sublinierea importantei pe care o are contributia lui in viata copiilor si importanta pe care o au copiii in oferirea unui nivel calitativ superior vietii lui. O noua femeie in viata lui trebuie sa-i incurajeze eforturile de a ramane implicat in viata copiilor si sa nu interpreteze acest atasament fata de copii ca o legatura amenintatoare cu fosta lui sotie.