V-ati intrebat vreodata cum ar fi dacă povestile ar deveni, ca prin minune, aievea? Adam Sandler a aflat raspunsul pe propria piele, in comedia Disney "Bedtime Stories" / "Povesti de adormit copiii", care isi face aparitia pe DVD.

 

 

Cand sora lui, Wendy (Courteney Cox), pleaca din oras pentru cateva zile, ii lasa pe Patrick, Bobbi si cobaiul Bugsy in grija unchiului Skeeter, care are datoria, printre altele, sa le spuna copiilor povesti inainte de culcare. Spontan, inventeaza fel si fel de basme inspirate din propria viata, iar copiii, mai iscusiti la povesti, completeaza “scenariile”. A doua zi, Skeeter observa, cu stupoare, ca basmul de cu seara i se intampla intocmai: patronul hotelului il provoaca sa demonstreze ca va fi un manager bun, ba chiar incepe sa ploua cu guma de mestecat, aşa cum "prezisese" Patrick! Astfel incepe o aventura greu de imaginat, care ii ofera sansa nesperata de a evada din deziluziile vietii profesionale si de a “corecta”, pe ici, pe colo, nedreptatile destinului.

 

Cum in basme se poate intampla orice, Skeeter incearca sa conduca povestile astfel incat sa obtina ce nu are in viata reala: nici mai mult, nici mai putin decat jobul de manager al hotelului, un milion de dolari, o masina Ferrari si un sarut de la fiica patronului. Trecand de la Grecia antica si Evul Mediu pana la Vestul Salbatic si spatiul cosmic, Skeeter devine protagonistul propriilor fantezii nastrusnice, in care il insotesc, deghizate in fel de fel de personaje, cunostinte din anturajul zilnic. Nu toate i se implinesc insa intocmai cum se asteapta, căci cei care controleaza magia sunt copiii.

 

In vreme ce Patrick si Bobbi se distreaza de minune inventand si reinventand povestile, Skeeter, exasperat de surprize, nu mai stie cum sa le "dirijeze" imaginatia in directia dorita de el, doar-doar i s-or implini si lui cateva dorinte. Daca va reusi sau nu vedem in “Poveşti de adormit copiii”, acum pe DVD impreuna cu minifilmele “Pana ce gravitatea ne va desparti”, “Pentru toti cei mici”, “Este Bugsy”, scene taiate la montaj si alte bonusuri. Distribuit de Prooptiki Romania.