Bebelusul este o salbaticiune cu potential divin

In ultima vreme au aparut tot felul de carti si articole in reviste de specialitate care spun ca ,,bebelusul este o persoana’’ si trebuie tratat cu respect de la inceput intrucat el intelege mult mai mult decat poate sa exprime si este dotat cu inteligenta si personalitate aparte…

Adevarul este ca, asa cum spunea un filosof cu cateva secole in urma, omul nu se naste om ci devine om, marturie stand numeroase documentare despre copii crescuti in salbaticie care nu au nici o urma de umanitate si pe masura ce inainteaza in varsta pierd treptat, pana la totalitate capacitatea de a se comporta omeneste (de a dezvolta insusiri umane). Astfel, daca va creste intre animale, el isi va insusi comportamentul acestora: va invata sa latre, sa imite diferite sunete din natura locului in care se afla dar nu va scoate nici un sunet omenesc, nimic care sa semene a cuvant, a limbaj, pana ce nu va auzi un om pe care il va imita, astfel invatand sa-l reproduca si asta pana ce nu e prea tarziu, adica pana sa treaca de varsta pana la care centrul vorbirii este activ si in asteptare de stimuli.

Odata ce acest loc din creier se atrofiaza este imposibil de recuperat. Astfel au chinuit oameni de stiinta copiii gasiti in salbaticie pe care i-au invatat sa spuna diferite cuvinte si acestia au murit dupa cativa ani stiind sa spuna doar unul sau doua cuvinte (eventual numele).

Asa incat bebelusul nu este decat o potentialitate. El are potentialul de a fi modelat in orice fel de mediul in care traieste: de parinti, rude, societate…El este initial o salbaticiune. Catre varsta de un an atinge gradul de inteligenta al unei pisici, catre doi ani pe acela al unui catel, la 3 ani are minte cam cat o maimuta si abia mai departe capata insusiri caracteristice speciei Homo Sapiens-Sapiens. Pe la 7-8 ani este in unele privinte mai inteligent decat un adult: are o viziune mai clara asupra lumii pentru ca se afla inca in stransa legatura cu natura, adica este intuitiv si in plus mintea lui nu a fost inca ticsita de conditionari de tot felul si fiind mai libera, mai aerisita copilul este mai imaginativ, mai creativ (exploreaza si descopera) decat adultul care crede ca le stie pe toate.

Avem foarte multe de invatat de la copiii nostri. Trebuie doar sa stim sa le acordam atentie: sa-I ascultam, sa-I intelegem si sa-I respectam tinand cont ca astfel ii ajutam sa-si dezvolte uriasul potential cu care s-au nascut, potentialul de a fi de mii de ori mai buni decat noi cei ce le-am dat viata. Pentru ca ei sa devina mai buni solutia nu este sa le intesam mintea cu tot felul de stiinte, de cunostinte, de doctrine si religii inguste ci sa le oferim doar minimul necesar pentru a le starni curiozitatea de a cerceta pe cont propriu. Noi trebuie sa-i ajutam sa gaseasca directia iar nu destinatia intrucat noi suntem mai toti pe cai gresite (cu totii avem defecte) ceea ce este ultimul lucru pe care il dorim pentru iubitii nostri copii. Daca ei o vor lua pe o cale gresita cel putin nu noi, parintii lor vom fi vinovati. In plus daca ii vom lasa sa faca propriile lor greseli cu siguranta vor invata din ele si vor evolua, pe cata vreme daca ii impingem sa ne calce pe urme, repetand greselile noastre vor fi doar foarte dezorientati si plini de ranchiuna pentru cei care i-au impins pe acel drum. Asta inseamna sa nu cream copii la indigo!

---

---