Luăm în medie 200 de decizii pe zi legate de mâncare (persoanele care sunt la dietă peste 400) și din păcate o foarte mică parte din ele sunt asociate cu foamea din punct de vedere fiziologic.
Fie că ne uităm la televizor, unde suntem bombardați cu reclame, trecem pe lângă biroul colegului unde vedem un bol cu bomboane sau ne așezăm automat la masă chiar dacă s-ar putea să nu ne fie foarte foame, majoritatea dintre noi cădem în capcanele mâncatului emoțional fără să știm de ce și mai ales cum să ieșim din acest cerc vicios.
Pentru cei mai mulți dintre noi, mâncatul emoțional se instalează foarte devreme, când mamele pot interpreta greșit plânsul sau suferința sugarului că fiind foame, când, de fapt, copilul poate fi speriat, are nevoie de un scutec curat sau îi poate fi prea frig. Citește continuarea articolului pe educatieprivata.ro
Sursa foto: Kseniia Perminova/ shutterstock.com
McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună
Prelungim termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați. Ultima zi de înscriere: 10 octombrie
Un român câștigă Premiul Next Generation Design pentru bicicleta hibrid-electrică SYNTHESIS
Ajungem MARI lansează Muzeul Viu al Empatiei