Academia Open Tribe invită copiii să descopere arta leadership-ului și a responsabilizării în cadrul taberei de vară, Maratonul Financiar

IN ACEST ARTICOL:

Academia de Business și Leadership OPEN TRIBE pregătește copiilor o vară specială cu activități interactive, tabere și workshopuri, toate menite să îi ajute în procesul de dezvoltare echilibrat, sănătos și armonios. Chiar dacă perioada verii este un moment de repaus și relaxare, aceasta este și o oportunitate excelentă de a dezvolta și de a face lucruri pe care poate, în timpul anului copiii nu reușesc să le facă.

Luna iunie este sinonimă cu tabăra sau Maratonul Financiar propus de specialiștii Open Tribe, formați din psihologi, cercetători și traineri în domeniul dezvoltării personale și al antreprenoriatului. În fiecare an, aceștia propun o temă în acord cu tendințele și nevoile actuale de dezvoltare ale copiilor și adolescenților. Studiile și experiența anilor de activitate cu copiii, a organizării de tabere în fiecare an, precum și pasiunea și implicarea dovedite de aceștia sunt garanția unei experiențe de succes.

În perioada 25 -29 iunie 2023, mentorii echipei Open Tribe au pregătit o tabără specială, într-un loc special: pe Valea Drăganului. „Intenția ce stă în spatele acestui Maraton financiar este, înainte de toate, aceea de a-i familiariza pe tineri cu un mindset în spirit financiar și antreprenorial, procurându-le totodată uneltele necesare dobândirii succesului în viață și completând astfel educația lor școlară. Pe lângă inteligența financiară, relațiile ocupă de asemenea un loc primordial de-a lungul acestui maraton”, declară Dr. Réka Balog - profesor, trainer în cadrul Academiei Open Tribe.

Copiii vor învăța cum să ia decizii în condiții de incertitudine, cum să coopereze eficient în echipă, practicând totodată arta leadership-ului și a responsabilizării prin desemnarea unor lideri pentru diferite activități, și cum să își identifice credințele limitative, rănile și atitudinile care le sabotează dezvoltarea. Se vor familiariza de asemenea cu metode ingenioase de mindfulness, învățând cum să dobândească disciplina în orice domeniu. Mai mult decât atât, aceștia vor învăța cum să își creeze propria companie și se vor bucura de jocuri și activități de echipă în spirit financiar și antreprenorial.

„Dezvoltarea nu se oprește la partea teoretică și practică desfășurată la cazare. Copiii vor face drumeții în jurul Văii Drăganului, cu rol de descoperire a sinelui, învățând totodată să aprecieze drumul, nu doar destinația. Aceștia vor practica zi de zi exerciții de respirație și meditație, introducând recunoștința în viețile lor. Detox-ul digital va fi de asemenea parte a taberei care, conform experienței anilor trecuți, este nu doar util, ci și apreciat și foarte bine trăit de copii. Focurile de tabără, pool party-urile și Gala de premiere de la final, alături de multe alte surprize vor face din această tabără o experiență unică de care își vor aminti cu drag peste ani. Misiunea Open Tribe trece peste granițele taberei propriu-zise, specialiștii transmițând tinerilor cheile unui adevărat lifestyle pe care îl pot continua odată ajunși acasă. Iar în ceea ce privește educația financiară dobândită, considerăm că într-o societate în plină dezvoltare și expansiune, nu ne putem permite luxul de a fi lipsiți de o pregătire financiară! Vă așteptăm cu drag la o experiență de neuitat!”- Dr. Réka Balog - profesor, trainer în cadrul Academiei Open Tribe.

Locurile sunt limitate. Mai multe detalii despre înscriere și alte informații suplimentare la telefon: 0740.434.221.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri