Divortul si stresul la copii

Putem aminti aici cateva dintre studiile care fac legatura dintre atasamentul timpuriu si relatiile ulterioare pe care le stabilesc indivizii.

Rutter & Rutter, 1993, afirmau ca stabilirea unui tip de atasament in copilarie influenteaza capacitatea viitorului adult de a fi parinte eficient.
Franz & co., 1991, au efectuat un studiu longitudinal pe o perioada de 36 de ani in care au aratat ca atasamentul format in perioada copilariei era asociat cu o casnicie fericita si relatii cordiale la varsta de 41 de ani. Nu se stie insa cu siguranta daca factorul determinant a fost calitatea atasamentului timpuriu.

Parkes & co., 1991, au aratat ca adultii care au avut relatii dificile cu proprii parintii au copii cu care au stabilit o relatie de atasament insecurizant. Dar si aici apar multe exceptii.
Main & co., 1985, concluzionau ca mamele care au avut o copilarie nefericita dar au o buna relatie cu proprii copii erau capabile sa analizeze rational propriile experiente, pe cand cele care au o relatie bazata pe atasament insecurizant cu proprii copii nu erau capabile sa analizeze in mod rational propriile experiente.

Aceste studii ne ofera un posibil raspuns al legaturii dintre stresul emotional existent in familie si care influenteaza nu doar parintii ci si copii, uneori in mod direct, alteori pe cai ocolite, dar nu reprezinta o regula pentru ca existenta multiplelor exceptii indica influenta altor factori determinanti in evolutia individului.

Daca efectele divortului pot fi dezorganizatoare pentru copil, in sensul in care influenteaza calitatea adaptarii ulterioare, putem afirma ca el reprezinta un factor de stres care actioneaza asupra dezvoltarii copilului, pe termen mai scurt sau mai lung, cu efecte mai vizibile sau mai putin vizibile.Trebuie de aceea actionat in consecinta si luate masuri de sustinere psihologica a copilului in timpul unui asemenea eveniment si de consiliere a familiei pentru a actiona cat mai adecvat si cu efecte cat mai putin traumatizante pentru copil.

Autor: Psiholog drd.Emilia Oprisan

Sursa: Psiholife.ro

---

---