IN ACEST ARTICOL:

Campionatul național de matematică pe echipe CampioMATE a dat startul înscrierilor pentru Ediția 2027. Elevii de gimnaziu din toată țara și profesorii lor de matematică se pot înscrie gratuit până la 31 octombrie 2026, într-un program care își propune să readucă matematica în zona de interes și bucurie a copiilor.

Ajuns la cea de-a șasea ediție, programul este organizat de Asociația Visuri Îndrăznețe în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România. Sezonul începe în noiembrie, cu etapa de calificări, și se încheie în iunie 2027, cu gala de premiere. După o ediție record anul trecut, cu 16.000 de copii înscriși din toată țara și peste 3 milioane de probleme rezolvate, organizatorii își propun să ajungă la 20.000 de jucători în noul sezon.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. CampioMATE – campionatul național de matematică pe echipe a dat startul înscrierilor pentru Ediția 2027 CampioMATE, mișcarea națională care atrage copiii în jocul matematicii, anunță câștigătorii Ediției 2026 Peste 400 de copii, la Campionatele Naționale de șah pe echipe de juniori și tineret, la Mamaia

Un campionat construit ca un joc

CampioMATE nu este un concurs clasic de matematică, ci un program gândit după logica sportului și a jocurilor video, cu calificări, divizii de nivel, transferuri, punctaje, clasament live și, la final, medalii și trofee. Elevii intră în Arenă, rezolvă provocări zilnice, acumulează puncte și joacă în echipă alături de colegi din propria școală sau din alte școli. Efortul este recunoscut imediat, iar progresul devine vizibil în timp real.

Nivelul inițial la matematică nu contează la intrarea în campionat — mințile elevilor se antrenează prin perseverență pe tot parcursul sezonului, iar la final fiecare jucător câștigă un plus de nivel, susținut de determinarea proprie și de comunitate. Campionatul este inclus pe lista concursurilor școlare naționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și se desfășoară la nivel local în parteneriat cu inspectoratele școlare județene.

Kevin Casian Bordea, triplu campion mondial la Mumbai. România urcă pe harta performanței globale în aritmetică mentală LPS Cetate Deva și Alexia Blănaru, primele campioane ale Campionatelor Naționale de gimnastică de la Galați Un elev român din Brașov este campion european la geografie. Tânărul va reprezenta România la Mondialul din Thailanda

De ce este nevoie de un astfel de program

Testele PISA 2025 arată că 52% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la matematică, adică nu pot înțelege și rezolva un enunț matematic simplu. Un studiu realizat pentru CampioMATE, pe baza răspunsurilor a peste 9.000 de elevi de gimnaziu, arată că declinul interesului pentru matematică începe devreme: dacă la începutul clasei a V-a 67% dintre elevi spun că matematica este printre materiile preferate, la finalul clasei a VIII-a doar 37% mai afirmă acest lucru. Cea mai mare ruptură apare odată cu trecerea de la învățător la profesor, când volumul și complexitatea materiei cresc brusc.

Același studiu arată că, pentru elevii din clasele a VII-a și a VIII-a, inteligența artificială a devenit cel mai folosit ajutor la teme, înaintea părinților, iar utilizarea ei este mai frecventă tocmai în rândul copiilor cărora nu le place matematica — un semnal că mulți riscă să sară peste etapa de înțelegere a problemei.

Lotul României de gimnastică aerobică a plecat spre Campionatele Mondiale de la Pamplona Trei sportivi români, prezenți la Campionatele Mondiale de Para-ciclism din SUA Performanță uriașă pentru România. 4 medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2026

Rezultate vizibile la clasă și la examen

Elevii care au participat la CampioMATE asociază matematica, într-o măsură semnificativ mai mare, cu emoții pozitive precum curiozitatea, încrederea și mândria. 97% dintre profesorii participanți spun că programul le-a crescut elevilor motivația de a învăța matematică, iar 96% afirmă că le-a îmbunătățit nivelul de înțelegere a materiei.

Efectele s-au văzut și la Evaluarea Națională 2026: 97% dintre elevii de clasa a VIII-a participanți la CampioMATE au obținut cel puțin nota 5 la proba de matematică, față de o rată de promovare de 79% la nivel național, iar media lor a fost 8,13, cu două puncte peste media națională. În mediul rural, diferența este și mai mare: 96% dintre jucătorii CampioMATE au promovat proba, față de 64% dintre elevii din rural la nivel național.

A început Campionatul Național de Para-Tenis de Masă Trei sportivi români, o performanță de excepție la Mondialele de Para Judo Aniela Tudor a cucerit aurul european la sărituri, la Campionatele de la Zagreb

Cum se pot înscrie elevii și profesorii

Înscrierile pentru Ediția 2027 sunt deschise până la 31 octombrie 2026, atât pentru elevi noi, cât și pentru cei care au mai participat, pe platforma campionatului. Sezonul începe cu teste tehnice, în perioada 2-4 noiembrie, urmate de etapa de calificări, între 5 și 23 noiembrie, în urma căreia fiecare elev primește un scor de nivel și un scor de perseverență, pe baza cărora este integrat într-o echipă sau în lotul de lansare al clasei sale. Etapele de campionat încep în ianuarie 2027, iar sezonul se încheie în iunie 2027 cu gala națională și galele județene. Participarea copiilor este gratuită.

Programul este susținut și de o comunitate de profesori implicați: în ediția trecută, peste 1.100 de profesori coordonatori au înscris elevi în campionat, iar 338 de antrenori de echipe și 26 de liceeni voluntari i-au însoțit pe parcursul sezonului. Pentru noua ediție, orice profesor de matematică din județele partenere se poate înregistra pe platformă ca profesor coordonator sau antrenor, iar elevii de liceu se pot alătura ca voluntari, în rolul de antrenori ai loturilor de lansare.

Elevi din Iași reprezintă România la etapa europeană a Campionatului Mondial de Șah pe Echipe Școlare Leonard Manta aduce României medalia de bronz la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică Campionatul Mondial de Șah pentru Juniori U7–U17 se mută în Spania, în octombrie 2026

CampioMATE, campionatul național de matematică pe echipe, a deschis înscrierile pentru Ediția 2027, cu țintă de 20.000 de elevi de gimnaziu. Programul, gratuit și construit ca un joc, a crescut deja performanța și motivația participanților la Evaluarea Națională.

Întrebări frecvente despre Campiomate

1. Cine se poate înscrie în CampioMATE?

Toți elevii de gimnaziu din România, alături de profesorii lor de matematică, se pot înscrie gratuit, indiferent de nivelul inițial la materie.

2. Până când sunt deschise înscrierile pentru Ediția 2027?

Înscrierile sunt deschise până la 31 octombrie 2026, pe platforma oficială a campionatului.

3. Participarea costă bani?

Nu, participarea elevilor în CampioMATE este complet gratuită.

Trei gimnaste românce, în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris Gimnaștii români Șerban Cotîrlan și Nicholas Țarcă au intrat în cursa de calificare la Europenele de la Zagreb Patru șahiști români, la Campionatul European de Juniori 2026 din Muntenegru

Foto main: Shutterstock.com


Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi. 

Ca redactor,...

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri