Meningita afecteaza aproximativ 10.000 de oameni in intreaga lume. In Romania, meningita bacteriana are o rata de mortalitate de peste 50%, cei mai afectati fiind copii cu varste de pana la 5 ani, cu o incidenta de 15 cazuri la 100.000 de locuitori intr-un an. Societatea Romana de Pneumologie sustine comportamentul preventiv in lupta cu meningita si complicatiile sale severe asupra sanatatii si se alatura astfel proiectului initiat de The Confederation of Meningitis Organizations (COMO), Join Hands, creat cu obiectivul de a face cunoscut pericolul pe care meningita il reprezinta pentru sanatatea oamenilor si a copiillor, in general.

Incepand din 2010, COMO se implica activ la nivel international prin actiuni educative cu privire la pericolul meningitei iar proiectul „Join Hands” este o dovada in acest sens. Asfel ca sambata, 24 aprilie, este cel de-al doilea an in care este sarbatorita ZIUA MONDIALA IMPOTRIVA MENINGITEI, proiectul „Join Hands” punand un accent important pe complicatiile majore pe care aceasta boala le are asupra sanatatii oamenilor. Este mai bine sa previi decat sa tratezi, mai ales cand vorbim de o boala precum meningita care poate avea consecinte extrem de grave. Mai multe detalii despre „Join Hands”, gasiti pe: http://comoonline.org

meningoencefalitaIn lume, dar si in Romania, meningita bacteriana reprezinta o boala extrem de grava prin rata mare de mortalitate (peste 50%) si prin sechelele neurologice severe care se constituie. Cele mai semnificative sechele care apar sunt: surditate, retard mental si/sau motor, convulsii, etc., Populatia cea mai expusa la aceasta infectie grava este reprezentata de copiii anteprescolari (0-3 ani) la care apararea antiinfectioasa este insuficient maturata”, a declarat Prof. Dr. Doina Plesca, Vicepresedinte al Sectiei de Pneumologie Pediatrica din cadrul Societatii Romane de Pneumologie.

„Meningita este o inflamatie a meningelui de etiologie variata (bacteriana, virala, fungica, etc.). Meningita bacteriana se instaleaza brusc si este insotita de un tablou clinic caracterizat prin: febra mare (40-41°C), alterarea starii generale, pacientul nu suporta lumina (fotofobie), cefalee difuza, progresanta si chinuitoare, somnolenta, varsaturi. Progresiv, starea generala se agraveaza, pacientul devine comatos si apar crizele de convulsii.

La sugari, tabloul clinic se instaleaza rapid, fiind oarecum diferit fata de alte varste: modificari ale starii generale cu perioade de somnolenta alternand cu agitatie extrema (plans inconsolabil), varsaturi, febra sau hipotermie, refuz alimentar, convulsii. In fata unei infectii severe, care are o rata semnificativa de mortalitate si morbiditate, se impune intensificarea masurilor de preventie. In acest sens, cea mai eficienta modalitate de a preveni meningita bacteriana este imunizarea prin vaccinare, cu atat mai mult cu cat copiii, in primii 5 ani de viata, nu dispun de o aparare antiinfectioasa solida.”, a adaugat Prof. Dr. Doina Plesca Vicepresedinte al Sectiei de Pneumologie Pediatrica din cadrul Soc ietatii Romane de Pneumologie.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Meningita bacteriana - o rata de mortalitate de peste 50%.