Publicat pe 24 Iunie 2011
Unitatile sanitare publice sau private admise in programul de fertilizare in vitro si embriotransfer risca excluderea din acest program daca percep co-plata de la pacienti pentru derularea procedurilor de fertilizare in vitro.
Ministerul Sanatatii atentioneaza ca, in conformitate cu Ordinul ministrului Sanatatii nr. 765/2011, art 5, procedurile de fertilizare in vitro, reprezentând procedurile de prelevare a ovocitelor prin punctie foliculara, recoltare a spermei si procesarea acesteia, inseminare a ovocitelor, transferul embrionar si monitorizarea evolutiei cazului pâna in saptamâna a 13-a de sarcina inclusiv, sunt gratuite, fiind achitate de catre Ministerul Sanatatii din fondurile alocate programului.
“Am primit mai multe sesizari din partea cuplurilor care au inceput sa depuna dosarele medicale pentru a putea accesa programul. Acestea semnaleaza perceperea de catre unele centre medicale a unor taxe suplimentare pentru derularea procedurilor de fertilizare in vitro. Am cerut sa fie analizate toate aceste sesizari si, daca se dovedeste ca unitatile percep taxe, nejustificat, acestea vor fi sanctionate si excluse de la derularea programului”, a declarat ministrul Sanatatii, CSEKE Attila.
Incepând cu 1 iunie 2011, in premiera, Ministerul Sanatatii a demarat Programul de fertilizare in vitro si embriotransfer, in cadrul caruia se asigura, gratuit, fondurile necesare realizarii procedurilor de fertilizare in vitro pentru cuplurile infertile.
Conform Ordinului ministrului Sanatatii nr. 765/2011, art 7, alin e), unitatile sanitare implicate in program au obligatia de a prezenta o declaratie pe propria raspundere privind neperceperea, de la cuplurile incluse in subprogramul FIV/ET, a coplatii pentru activitatile specifice.
Sursa: Ministerul Sanatatii
Acest articol poate fi preluat daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului: Programul de fertilizare in vitro este gratuit
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Garbo incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.