Eu recunosc ca atunci cand eram mica (de pe la vreo 4 la 7 ani) Ciprian imi era cel mai bun prieten. Si Ciprian nu exista decat in imaginatia mea, lucru de care eu cred ca eram constienta… si nu prea.

Cum eu locuiam la acea vreme la bunici imi era tare greu sa-mi conving bunicii ca eu chiar nu sunt singura si am cel mai bun prieten aproape, mai ales cand bunica se incapatana sa-l calce in picioare pentru ca nu-l vedea si sa nu-i puna si lui Ciprian un tacam la masa. Ciprian a disparut cu timpul, nu-mi dau seama exact in ce moment, dar stiu ca imi era la acea vreme mult mai usor sa-mi exprim sentimentele prin gandurile si dorintele lui Ciprian si sa explic ceea ce vreau fara sa ma gandesc la ce vor crede parintii / bunicii / prietenii reali / colegii de la gradinita. Era micul nostru secret si functiona de fiecare data.

20 de imagini cu bebelusi

Chiar e un lucru rau ca un copil sa aiba un prieten imaginar? Evident, nu unul care sa “ii fie aproape pana la 20 de ani”, dar atunci cand vorbim despre un copil de doar cativa ani care a nascocit un prieten invizibil pentru altii e clar ca e o mica problema de comunicare ce se poate rezolva in timp.

Cititi tot articolul pe UrbanKid.ro.

Aboneaza-te la NewsLetter-ul Kidz pentru a primi mai multe articole despre copii.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cat de bine e sa ai un prieten imaginar?.