31 Iulie 2013 publicat în Copil 26 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
„Te invat eu minte!”, „Om fac din tine, sa vezi ce o sa ma asculti data viitoare!” si alte replici de acest fel iti suna cunoscut cu siguranta, mai ales daca ai un copil nazdravan. Pentru momentele in care simti ca furia pune stapanire pe tine, exista cateva solutii.

„Te invat eu minte!”, „Om fac din tine, sa vezi ce o sa ma asculti data viitoare!” si alte replici de acest fel iti suna cunoscut cu siguranta, mai ales daca ai un copil nazdravan. La fel de cunoscute iti sunt si sentimentul de furie, nerabdarea, dorinta de a pune capat problemei si de a castiga controlul asupra situatiei atunci cand, la sfarsitul zilei, afli de inca o boacana facuta de copilul tau.

Controleaza-ti furia

Pentru momentele in care simti ca furia pune stapanire pe tine, exista cateva solutii.

1. Cand observi ca incepi sa te enervezi, ia o pauza. Oricare ar fi situatia in care te afli, pune stop. Iesi din camera si fa o scurta plimbare sau stai in liniste cateva minute, respirand adanc si rar. Sau, daca nu poti parasi locul in care te afli, amana discutia pentru un moment in care vei fi mai calm.

2. In timpul pauzei, priveste cu detasare situatia care te-a enervat. Imagineaza-ti ca nu mai esti tu direct implicat in situatie, ci ca o observi din exterior, ca pe un film: cum se poarta copilul tau? Este suparat, speriat, dezamagit? Cum ai caracteriza comportamentul tau? Daca alt parinte ar fi in situatia ta si s-ar comporta astfel, ce parere ai avea despre acesta?

3. Cauta o solutie, nu vinovati pentru problema. Desigur, este important sa il inveti pe copil sa isi asume responsabilitatea pentru greseli, dar la fel de important este sa invete de la tine sa le si repare. Copilul tau lipseste frecvent de la scoala si ia note mici? A tipa la el si a-l pedepsi sunt strategii care nu dau rezultate?

Reactiile de furie nu exprima decat faptul ca inca nu ai gasit solutia la o problema si ca trebuie sa cauti altceva. Asa ca este recomandabil sa inlocuiesti acuzatiile cu incercari concrete de a gasi o solutie la problema.

4. Asuma-ti responsabilitatea pentru emotiile tale. Deseori, folosim expresia „Ma enervezi!”, sugerand ca responsabilitatea pentru reactia de furie apartine altei persoane, nu noua. In realitate, felul in care reactionezi iti apartine in totalitate. Ca dovada, nu toti oamenii se enerveaza din aceleasi motive.

De exemplu: alte persoane, confruntate cu aceeasi situatie cu care te confrunti tu, pot reactiona diferit (unii oameni fac haz de necaz, altii doar se intristeaza, dar nu se infurie). Acest lucru nu inseamna ca o reactie e mai buna decat alta, ci doar ca intelegand mai bine responsabilitatea pentru propriile emotii, vei reusi sa ai un minim control asupra lor.

5. Furia este o emotie acceptabila. Multe persoane se invinovatesc ca s-au infuriat pe copiii lor si considera ce e mai bine sa „incerce sa nu se enerveze”. Da-ti voie sa fii nervos, dar exprima-ti furia in forme care nu ii ranesc pe cei din jur.

Pentru mai multe detalii si sfaturi despre cum sa iti controlezi furia fata de copilul tau poti accesa site-ul www.suntparinte.ro.

[email protected]

Aboneaza-te la NewsLetter-ul Kidz pentru a primi mai multe informatii despre parinti si copii.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri