Copiii sunt adevărate daruri ale lumii și ar trebui să îi iubim din toată inima, să îi prețuim, să îi respectăm și să îi lăsăm să crească cât pot ei de frumos astfel încât să își reverse lumina asupra lumii întregi. De asemenea, în fiecare dintre noi, adulții, se află un copil care își dorește să iubească, să fie iubit, să descopere, să se joace.
Iată câteva dintre cele mai frumoase și interesante citate despre copii, citate care surprind esența lumii copiilor și a copilăriei, citate care ne pot fi de mare ajutor și nouă, părinților și adulților, pentru a ghida aceste suflete frumoase în călătoria lor prin viață, dar și pentru a ne înțelege proprii copii interiori care țin și ei să fie conștientizați și îmbrățișați.
Cele mai frumoase Citate despre Copii
1. Ne îngrijoram în privința a ceea ce va deveni un copil mâine și cu toate acestea uitam că el este cineva astăzi. Stacia Tauscher
2. Un copil îl poate învăța pe adult 3 lucruri: Să fie fericit fără niciun motiv. Să fie întotdeauna ocupat cu ceva. Să știe cum să ceară din tot sufletul lui ceea ce dorește. Paulo Coelho
Foto: A3pfamily /Shutterstock3. Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate, înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util. F. M. Dostoievski
4. Sărută-ți întotdeauna copilul de noapte bună, chiar și atunci când doarme. H. Jackson Brown Jr.
5. Misiunea noastră nu este să îi creștem pe copiii noștri să fie duri pentru a face față acestei lumi crude și nemiloase. Misiunea noastră este să creștem copii care vor face ca lumea să fie mai puțin crudă și mai puțin nemiloasă. L.R. Knost
6. Când mă apropii de un copil, el trezește în mine două sentimente: TANDREȚE pentru ceea ce este și RESPECT pentru ceea ce poate deveni. Louis Pasteur
7. Adeseori, adulții îi întreabă pe copiii mici ce își doresc să fie atunci când vor fi mari doar pentru a găsi noi idei în viață. Paula Poundstone
8. Atunci când, în sfârșit, revii la casa părintească, descoperi că de fapt nu îți era dor de casa veche, ci de copilăria ta. Sam Ewing
9. Copilăria este lumea miracolului și a magiei. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare. Atunci când lumea îți dă senzația de deja vu, când ești rodat de existență, devii adult. – Eugen Ionescu
10. Sunt 7 lucruri pe care orice copil are nevoie să le audă: “Te iubesc”, “Sunt mândru de tine”, “Îmi pare rău”, “Te iert”, “Te ascult”, “Aceasta este responsabilitatea ta”, "Ai tot ce trebuie ca să reușești”. Sherrie Campbell, PhD
11. Copiii nu-și amintesc ceea ce încerci să-i înveți. Ei își amintesc ceea ce ești. Jim Henson
12. Copilul, dacă n-a învățat să-și iubească părinții, frații, surorile, școala, patria [...] este foarte greu de presupus că, atunci când va crește, va fi capabil să-și iubească cu adevărat femeia pe care și-a ales-o. A.S. Makarenko
13. Sunt două moșteniri trainice pe care sperăm să le oferim copiilor noștri. Una – rădăcinile; cealaltă – aripile. Hodding Carter
Yuganov Konstantin /Shutterstock
Foto:14. Copilăria durează toată viaţa. Ea se întoarce mereu pentru a însufleţi secţiuni mari ale vieţii de adult. Poeţii ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit. – Gaston Bachelard
15. Am născut copii în lumea asta întunecată pentru că aveam nevoie de lumină pe care numai un copil o poate aduce. - Liz Armbruster
16. Când vezi sufletul curat și nevinovat al unui copil, îți vine parcă să zici că orice mamă e o "născătoare de Dumnezeu". Francis Bacon
17. Vorbește cu copiii tăi ca și cum ar fi cele mai înțelepte, cele mai bune, cele mai frumoase și magice ființe umane de pe pământ, căci ceea ce cred este ceea ce vor deveni. Brooke Hampton
18. Către fiecare copil – visez la o lume în care poți râde, poți dansa, poți cânta, poți învăța, poți trăi în pace și poți fi fericit. Malala Yousafzai
19. Un copil trebuie să știe că este un miracol, că încă de la începutul lumii nu a mai fost un copil că el și nici nu va mai fi un alt copil ca el până la sfârșitul lumii. Pablo Casals
20. Este mai ușor să crești copii puternici și sănătoși decât să repari oameni frânți. Frederick Douglass
21. Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem într-un timp pe care nu îl vom mai prinde. John F. Kennedy
22. Lacrimile copilului, dacă te emoționează, sunt o deschidere către întreaga lume. Pentru că răsună asupra ta nu numai aceste lacrimi, ci toate lacrimile. Copilul nu-i decât cel ce te ia de mână și te învață să le vezi. Antoine de Saint-Exupery
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară