11 Septembrie 2024 publicat în Copil 2 share-uri

Descoperiți lecția de viață pe care a învățat-o un băiețel care trăia la marginea pădurii, chiar de la animalele care locuiau în ea. Acest băiețel isteț a învățat că prejudecățile și ideile preconcepute ne încurcă uneori judecata și că uneori cel mai mare curaj se ascunde în inimile care par cele mai sensibile și temătoare…

Descoperiți lecția de viață pe care a învățat-o un băiețel care trăia la marginea pădurii, chiar de la animalele care locuiau în ea. Acest băiețel isteț a învățat că prejudecățile și ideile preconcepute ne încurcă uneori judecata și că uneori cel mai mare curaj se ascunde în inimile care par cele mai sensibile și temătoare… Să nu judecăm și să nu categorisim până nu cunoaștem… Povestirea cu talc a fost inclusă în cartea "Nestemate duhovnicești", vol. I, a autorilor Claudia Șerban și Cristian Șerban.

Inima de mamă

"Un băiat care trăia alături de mama și tatăl său într-o căsuță de la marginea pădurii, neavând copii prin preajma cu care să se joace, învățase aproape totul despre animale, fiindcă acestea i-au fost prietenii de joacă încă de când era micuț. Animalele veneau de multe ori chiar până în curtea casei și băiatul le studia comportamentul și mișcările, astfel că știa care este animal rău și care este bun, care este curajos și care este fricos și tot așa.

Animalul său preferat era lupul fiindcă așa ar fi vrut să fie și el, ca un lup, adică neînfricat, puternic, impunător, stăpân peste toate. Nu-i plăceau în schimb căprioarele fiindcă de multe ori a încercat să se apropie de ele ca să le mângâie botul jilav sau să le atingă pielea catifelată, dar acestea mereu fugeau speriate afundându-se în pădure.

Și se jucase băiatul nostru cu o mulțime de animale și păsări, dar niciodată cu o căprioară și de aceea avea un fel de ciudă pe aceste animale.

Într-o zi, mergând ca de obicei să se joace, auzi ceva ca un scâncet de copil. Se apropie de locul acela de unde venea sunetul și descoperi că în gard se prinsese o vietate. Era un pui de căprioară care se prinsese cu picioarele de dindărăt în gardul de sârmă și nu putea nicicum să scape din acea strânsoare. Copilul ajută puiul de căprioară să scape din acea adevărată capcană, dar nu-i dădu drumul în pădure. Ce gândi: "Niciodată nu m-am jucat cu o căprioară sau cu un pui de căprioară. Pe acest pui îl voi păstra aici, pe lângă casă, și mă voi juca cu el până învață să nu mai fie sperios. Trebuie și el să învețe să fie curajos, așa ca celelalte animale, ca lupul de pildă.”

Zicând acestea lua puiul în brațe și-l duse într-un șopron. După aceea închise ușa și închise și lacătul șopronului. Merse apoi la joaca lui spunându-și că se va juca cu puiul de căprioară a doua zi, fiindcă acum era rănit și nu voia să-i facă și mai mult rău.

Trecu ziua și se trezi băiatul nostru vesel și cu chef de joacă și o zbughi pe ușa afară, dorind să vadă ce s-a întâmplat peste noapte cu puiul de căprioară. Lua cu el și un snop de paie, fiindcă uitase să-i dea să mănânce. Ajungând destul de aproape de șopron văzu dincolo de gard o căprioară. El se apropie de gard să o sperie, dar aceasta mai vârtos înainta și băiatul se miră tare.

Văzu apoi cum căprioara se opinti pe picioarele din spate, făcu câțiva pași înapoi, tâșni apoi ca un arc și dintr-o mișcare sări peste gard. Din trei salturi ajunse la ușa șopronului; aici se întoarse, lovi cu putere ușa o singură dată încât lacătul sări cât colo. Dădu cu botul ușa la o parte, își luă apoi puiul pe grumaz și din trei salturi fu iar în afara curții, dispărând cu tot cu pui în pădure.

Foto: irustynova /Shutterstock

Uluit de cât de repede s-au întâmplat toate acestea, băiatul se duse mai aproape de șopron ca să se convingă că nu i s-a părut și că într-adevăr puiul de căprioară nu mai era acolo. Rămase un pic pe gânduri, se așeză pe o piatră și își spuse: "De acum nu am să mai spun despre căprioare că sunt cele mai fricoase animale. Am văzut cu ochii mei cum căprioara nu a fugit de mine, ba chiar a avut curajul să sară gardul, să intre în curte. Curajul asta nici lupii nu-l au că ei vin noaptea pe furiș. De acum, nu am să mai spun despre lupi că sunt stăpânii și neînfricații acestei păduri, fiindcă am văzut cât poate face curajul pe care ți-l dă inima de mamă.

~ de Claudia Serban, Cristian Serban - Povestire inclusă în cartea Nestemate duhovnicești, vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Foto fr si main: Silver_soul /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri