Copilului îi este greu să urmeze instrucțiuni? 12 jocuri și activități care îl învață să asculte, să rețină și să respecte pașii

„Du-te în cameră, ia-ți șosetele, pune cartea în ghiozdan și adu-mi bluza de pe pat.”

Copilul pleacă hotărât. După câteva minute se întoarce fără șosete, fără carte și fără bluză, dar cu o mașinuță pe care a găsit-o pe drum.

„Dar ți-am spus exact ce ai de făcut!”

Este una dintre situațiile în care părintele poate avea impresia că vorbește singur. Numai că a auzi o instrucțiune și a reuși să o urmezi până la capăt nu sunt același lucru.

Copilul trebuie să fie atent când îi vorbești, să înțeleagă ce i-ai cerut, să păstreze informația suficient timp în minte, să știe în ce ordine trebuie făcute lucrurile și să nu uite scopul atunci când apare o distragere.

Cu cât instrucțiunea conține mai mulți pași, cu atât provocarea devine mai mare.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Copilului îi este greu să urmeze instrucțiuni? 12 jocuri și activități care îl învață să asculte, să rețină și să respecte pașii Copilul copiază comportamentul unui prieten, chiar și când este nepotrivit: cum îl ajuți să gândească singur fără să îi alegi tu Când este momentul potrivit să începi să îi citești copilului

De aceea, înainte să concluzionezi că „nu ascultă”, merită să te întrebi altceva: nu vrea să facă ceea ce îi cer sau îi este greu să rețină și să organizeze instrucțiunea?

Jocurile sunt o modalitate firească prin care copilul poate exersa aceste abilități, fără ca fiecare încercare să se transforme într-o corectare.

De ce copilul aude ce îi spui, dar nu face tot ce i-ai cerut

Uneori este vorba pur și simplu despre opoziție. Copilul a înțeles foarte bine că trebuie să strângă jucăriile, dar ar prefera să continue joaca.

Alteori, însă, problema apare mai devreme.

Poate că nu a fost atent la începutul propoziției. Poate că instrucțiunea a fost prea lungă. Poate a reținut numai ultimul lucru spus. Sau a pornit să îndeplinească primul pas și, între timp, altceva i-a atras atenția.

Tema de acasă fără dramă: cum îl ajuți pe copil fără să devii elevul care i le scrie sau profesorul care ceartă Copilul renunță când nu îi iese din prima? 10 jocuri care dezvoltă perseverența și îl învață să mai încerce o dată Copilul vrea să decidă totul în familie? Cum îi oferi autonomie fără să ajungă el să stabilească regulile casei

Pentru a urma o instrucțiune sunt implicate mai multe capacități:

• atenția;
• înțelegerea limbajului;
• memoria de lucru;
• autocontrolul;
• organizarea acțiunilor;
• capacitatea de a trece de la o activitate la alta.

Memoria de lucru este capacitatea de a păstra temporar o informație în minte și de a o folosi în timp ce faci ceva.

De exemplu, copilul aude:

„Ia cartea, pune-o pe birou și apoi adu creioanele.”

În timp ce caută cartea, trebuie să își amintească și ce urmează.

Memoria de lucru, autocontrolul și flexibilitatea cognitivă fac parte din ceea ce specialiștii numesc funcții executive. Aceste capacități se dezvoltă treptat pe parcursul copilăriei și adolescenței și sunt importante pentru planificarea și realizarea activităților de zi cu zi.

Copilul face crize când îi iei telefonul? Nu e singurul: de ce apare acest comportament, ce semnale ascunde și cum pui limite Când copilul se compară cu alții: cum îi crești încrederea în sine fără presiune și fără perfecționism Zahărul și hiperactivitatea la copii: mit sau adevăr și de ce pare că zahărul îi agită

Câte instrucțiuni poate urma un copil depinde și de vârstă

Așteptările trebuie adaptate dezvoltării copilului.

Un copil foarte mic nu poate procesa un șir de cerințe la fel ca un școlar. De exemplu, printre reperele urmărite de CDC la 30 de luni se află capacitatea copilului de a urma instrucțiuni simple în doi pași, precum să lase o jucărie jos și apoi să închidă ușa.

Aceste repere nu sunt examene și există variații firești de dezvoltare.

Ne arată însă ceva important: capacitatea de a asculta, reține și executa mai mulți pași se construiește treptat.

Chiar și unui copil mai mare îi poate fi dificil să urmărească o cerință lungă atunci când este obosit, flămând, foarte prins într-un joc sau înconjurat de multe lucruri care îi distrag atenția.

Părinți care muncesc în străinătate? Gesturile simple care îi ajută pe copii să se simtă mai aproape de părinții plecați Moartea e neînduplecată. N-are ceas, nici inimă, nu te-așteaptă să îți mai îmbrățișezi o dată tatăl sau să îi ceri iertare mamei Ministrul Educației, mesaj de suflet pentru elevi în prima zi de școală: „Locul vostru este la școală, în fiecare zi”

Uneori îi dăm prea multe instrucțiuni deodată

Imaginează-ți dimineața:

„Hai, îmbracă-te odată, ia-ți ghiozdanul, să nu uiți sticla cu apă, pantofii sunt la ușă și du-te și la baie, că iar întârziem.”

Adultului îi este foarte clar ce trebuie făcut.

Copilul poate auzi însă o avalanșă de informații.

Încearcă să fragmentezi cerința:

„Pune-ți pantalonii și bluza.”

După ce termină:

„Acum ia ghiozdanul și sticla cu apă.”

Pe măsură ce copilul se descurcă mai bine, poți crește treptat numărul pașilor.

Înainte să repeți de cinci ori, asigură-te că te-a auzit

Îi spui ceva în timp ce construiește un castel.

Nu răspunde.

Repeți.

Nimic.

A treia oară ridici vocea.

Din perspectiva adultului, copilul îl ignoră. Copilul poate fi însă atât de absorbit de activitate încât atenția lui nu s-a mutat încă spre ceea ce îi spui.

24 ianuarie –ziua celor două sfinte Xenia: Xenia din Sankt Petersburg (nebună întru Hristos) și sfânta Xenia din Roma (Străina) Distracție cu stil în curte: 5 alegeri care îi fac pe cei mici fericiți Protecția copilului în zilele toride: ce contează cu adevărat dincolo de crema solară

Pentru cerințele importante, apropie-te, spune-i numele și acordă-i o clipă să își mute atenția către tine.

Apoi formulează instrucțiunea cât mai clar.

Nu este nevoie să transformi fiecare cerință într-un ritual. Ideea este să nu presupui că informația a fost procesată doar pentru că ai rostit-o în aceeași cameră.

În loc de „Ai înțeles?”, întreabă „Care este planul?”

La întrebarea:

„Ai înțeles?”

copilul va răspunde adesea:

„Da.”

Dar asta nu îți spune cât a reținut.

Încearcă:

„Bun, care este planul?”

Copilul poate răspunde:

„Îmi pun pantofii și iau ghiozdanul.”

Dacă a uitat jumătate din cerință, ai aflat înainte să plece în altă cameră.

Somnul copilului: cum să construiești rutina de seară care chiar funcționează Frica de întuneric a copilului: rutina de 10 minute care ajută în fiecare seară 3 jocuri eficiente care cresc concentrarea copilului: activități simple, fără ecrane, în 10 minute pe zi

Pentru copiii mai mari, o întrebare foarte simplă poate fi:

„Care este primul pas?”

Îl ajuți astfel să participe la organizarea acțiunii, nu doar să primească ordine.

12 jocuri și activități care îl ajută să urmeze instrucțiuni

Nu trebuie să le faceți pe toate și nici să transformați joaca într-un program de antrenament. Alege activitățile potrivite vârstei și complică-le numai când observi că varianta actuală a devenit ușoară.

1. Simon spune

Un joc clasic, dar foarte potrivit pentru ascultare și autocontrol.

Spui:

„Simon spune: atinge-ți nasul.”

Copilul execută.

Apoi:

„Ridică mâinile!”

Dacă nu ai spus „Simon spune”, copilul trebuie să rămână nemișcat.

După ce jocul devine ușor, introdu două acțiuni:

„Simon spune: bate de două ori din palme și apoi atinge podeaua.”

Acum copilul trebuie să asculte, să rețină succesiunea și să controleze impulsul de a executa orice comandă aude.

2. Robotul care face exact ce îi spui

Copilul este robotul.

Tu îi dai comenzile:

„Fă doi pași înainte.”

„Întoarce-te spre ușă.”

„Ridică ursulețul.”

„Pune-l pe scaun.”

Apoi schimbați rolurile.

Tu devii robotul și faci exact ceea ce spune copilul.

Dacă îți spune:

„Pune ursulețul acolo!”

întreabă cu voce de robot:

„Unde este acolo?”

Copilul descoperă astfel că o instrucțiune trebuie nu doar ascultată, ci și formulată suficient de clar pentru ca altcineva să o poată urma.

3. Cursa cu trei comenzi

Spune:

„Atinge canapeaua, ia mingea și pune-o în cutie.”

Copilul trebuie să execute acțiunile în ordine.

Dacă trei pași sunt prea mulți, începe cu doi:

„Ia mingea și pune-o în cutie.”

Când reușește ușor, adaugă încă un pas.

Puteți transforma activitatea într-o misiune:

„Agent secret, misiunea ta este să iei ursulețul, să îl pui pe pat și apoi să te întorci la bază.”

4. Bucătarul care trebuie să respecte rețeta

Gătitul oferă în mod natural activități care trebuie realizate într-o anumită ordine.

Alege ceva foarte simplu și sigur, potrivit vârstei:

„Punem banana în bol.”

„O zdrobim.”

„Adăugăm iaurtul.”

„Amestecăm.”

După ce copilul cunoaște activitatea, nu mai spune imediat pasul următor.

Întreabă:

„Ce facem după ce zdrobim banana?”

Pentru copiii mici, puteți desena succesiunea:

banană → bol → iaurt → amestecare

Pe lângă satisfacția de a obține ceva la final, copilul descoperă de ce ordinea pașilor contează.

5. Construiește exact ca mine

Ai nevoie de două seturi asemănătoare de cuburi.

Fără să îi arăți modelul tău, spune:

„Pune cubul roșu jos.”

„Deasupra lui pune cubul galben.”

„În dreapta cubului roșu pune-l pe cel albastru.”

La final comparați construcțiile.

Nu transforma diferențele în greșeli de taxat.

Întreabă:

„Unde crezi că am înțeles diferit?”

Apoi schimbați rolurile. Copilul construiește și îți spune ție ce trebuie să faci.

6. Vânătoarea de comori cu instrucțiuni

Ascunde un obiect.

Pentru un copil mic:

„Mergi în dormitor și caută sub pernă.”

Pentru unul care se descurcă deja cu doi pași:

„Mergi în dormitor, caută sub perna mare și adu obiectul pe care îl găsești.”

Mai târziu:

„Mergi în dormitor, caută sub perna mare, ia cartonașul și du-l în bucătărie.”

Copilul are acum un motiv foarte bun să rețină instrucțiunea: vrea să găsească comoara.

7. Desenul pe care nu îl poate vedea

Luați fiecare câte o foaie.

Tu desenezi fără să îi arăți:

„Desenează un cerc mare.”

„În cerc pune două cercuri mici.”

„Sub ele desenează un triunghi.”

La final comparați desenele.

Pentru un copil mai mare:

„În partea stângă a casei desenează un copac. Deasupra casei desenează doi nori, iar în dreapta un soare.”

Activitatea combină ascultarea cu orientarea spațială și memoria de lucru.

Foto: Shutterstock.com

8. Dans și îngheț

Pornește muzica.

Copilul dansează.

Când muzica se oprește, trebuie să rămână nemișcat.

După câteva runde, adaugă o regulă:

„Când muzica se oprește, stai într-un picior.”

Apoi două:

„Când bat din palme, te așezi. Când muzica se oprește, îngheți.”

Acum nu mai este suficient să audă un semnal. Trebuie să își amintească ce înseamnă fiecare.

9. Ascultă și găsește

Începe simplu:

„Adu-mi ceva roșu.”

Apoi:

„Adu-mi ceva roșu și moale.”

Mai târziu:

„Găsește ceva roșu, moale și mai mic decât palma ta.”

Fiecare caracteristică suplimentară adaugă o informație pe care copilul trebuie să o păstreze în minte.

Puteți inventa și variante:

„Găsește ceva care se rostogolește, dar nu este o minge.”

„Adu două obiecte pe care le folosim în bucătărie.”

„Găsește ceva mare și ceva foarte mic.”

10. Schimbăm regula

Pune pe masă cuburi sau alte obiecte de forme și culori diferite.

Prima regulă:

„Punem obiectele roșii aici și pe cele albastre acolo.”

După câteva runde anunță:

„Schimbăm regula! Acum le punem după mărime.”

Copilul trebuie să renunțe la regula veche și să o aplice pe cea nouă.

Pentru o variantă mai dificilă:

„Când spun «schimbare», ne întoarcem la regula de dinainte.”

Jocurile în care regulile se schimbă solicită nu numai memoria de lucru, ci și flexibilitatea cognitivă.

11. Povestea în care anumite cuvinte înseamnă acțiuni

Stabiliți regulile:

Când aude „iepure”, copilul sare.

Când aude „ploaie”, își pune mâinile deasupra capului.

Când aude „urs”, rămâne nemișcat.

Apoi începe povestea:

„Într-o dimineață, un iepure a plecat prin pădure. Deodată a început ploaia...”

Copilul trebuie să urmărească povestea, să recunoască indiciile și să își amintească acțiunea asociată fiecărui cuvânt.

Când trei reguli devin ușoare, puteți introduce o a patra.

12. Misiunea de dimineață

Ultima activitate mută ceea ce exersați prin joc direct în rutina copilului.

Pentru un copil mic, desenează:

îmbrăcat → spălat pe dinți → ghiozdan

În loc să îi amintești permanent:

„Îmbracă-te!”

„Spală-te!”

„Ți-ai luat ghiozdanul?”

arată-i planul și întreabă:

„La ce pas ai ajuns?”

Pentru copiii mai mari, imaginile pot deveni o listă scurtă:

1. mă îmbrac;
2. mă spăl pe dinți;
3. verific ghiozdanul;
4. iau sticla cu apă.

Cu timpul, lista poate dispărea dacă nu mai este necesară.

Scopul este ca adultul să ofere inițial un sprijin exterior și să îl reducă pe măsură ce copilul poate organiza singur activitatea.

Încercați și jocul în care trebuie să facă exact invers

Dacă jocurile de mai sus au devenit ușoare, adaugă o provocare.

Tu spui:

„Sus!”

Copilul arată în jos.

Spui:

„Repede!”

Copilul se mișcă încet.

Spui:

„Ridică mâna dreaptă!”

El trebuie să o ridice pe cea stângă.

Acum simpla ascultare nu mai este suficientă. Copilul trebuie să își inhibe primul impuls, să își amintească regula specială și abia apoi să răspundă.

Folosește imagini pentru rutinele pe care le uită frecvent

„Pregătește-te de culcare” pare o instrucțiune simplă pentru adult.

Pentru un copil mic poate ascunde o mulțime de pași.

Poți crea o succesiune vizuală:

strângem jucăriile → pijamale → baie → spălat pe dinți → poveste → pat

În loc să îi spui de fiecare dată următoarea acțiune, întreabă:

„Ce urmează?”

Copilul verifică imaginile.

În timp, va avea nevoie tot mai puțin de ajutorul lor.

Spune-i ce vrei să facă, nu doar ce trebuie să oprească

„Nu alerga!”

„Nu țipa!”

„Nu arunca!”

Copilul află ce nu trebuie să facă, dar nu întotdeauna și ce comportament aștepți în loc.

Poate fi mai clar:

„Mergem încet aici.”

„Vorbește mai încet.”

„Pune mingea în cutie.”

Instrucțiunea devine concretă și îi oferă o acțiune pe care o poate executa.

Dacă a uitat un pas, nu înseamnă că nu a fost atent deloc

I-ai cerut trei lucruri și a făcut unul.

În loc de:

„Ți-am spus de trei ori!”

poți spune:

„Primul pas l-ai făcut. Ce urma?”

Dacă nu își amintește, oferă indiciul:

„După pantofi urma...”

Poate își amintește:

„Ghiozdanul!”

În felul acesta, greșeala devine încă o ocazie de exersare.

Lasă-l și pe copil să îți dea instrucțiuni

Schimbați rolurile.

Copilul este conducătorul, iar tu trebuie să faci exact ce spune.

Va descoperi repede că:

„Fă asta!”

nu este întotdeauna suficient.

Trebuie să se gândească:

„Care este primul pas?”

„Ce trebuie să îi spun după?”

„Am explicat unde trebuie pus obiectul?”

„Am uitat ceva?”

Copilul începe astfel să înțeleagă o instrucțiune și din perspectiva persoanei care o construiește.

Iar dacă îți dă o comandă incompletă, nu o corecta imediat. Execut-o literal și lăsați rezultatul să vă amuze.

Nu transforma activitățile în teste

„Ți-am spus trei lucruri. Să vedem dacă le ții minte.”

Pentru unii copii, formularea poate transforma imediat jocul într-o probă.

Mai bine:

„Am o misiune pentru tine.”

sau:

„Crezi că robotul nostru poate face trei lucruri la rând?”

Jocul trebuie să îi ofere copilului suficientă provocare pentru a exersa, dar nu atât de multă încât să se simtă permanent evaluat.

Crește dificultatea puțin câte puțin

Dacă poate urma ușor o instrucțiune:

„Ia mingea.”

încearcă două:

„Ia mingea și pune-o pe canapea.”

Apoi trei:

„Ia mingea, pune-o pe canapea și adu ursulețul.”

Nu trece direct de la două cerințe la șase.

Dificultatea poate fi crescută și altfel. Poți schimba regulile jocului, introduce o mică întârziere înainte de executare sau cere copilului să planifice singur ordinea unor pași.

Ideea este ca provocarea să rămână la nivelul:

„Trebuie să mă concentrez puțin, dar pot.”

„Nu mă ascultă” și „îi este greu să urmărească instrucțiunea” nu înseamnă același lucru

Merită să observi mai precis ce se întâmplă.

În loc de:

„Nu ascultă niciodată.”

poate situația reală este:

„Urmează foarte bine o singură cerință, dar se pierde când îi dau trei.”

Sau:

„Acasă se descurcă, dar într-un grup zgomotos pare să uite imediat ce are de făcut.”

Sau:

„Înțelege ce îi cer, dar îi este foarte greu să întrerupă jocul și să înceapă altă activitate.”

Aceste observații sunt mult mai utile decât eticheta „neascultător”.

Îți arată unde apare dificultatea și, implicit, ce merită exersat.

Când dificultatea de a urma instrucțiuni merită discutată cu un specialist

Faptul că un copil uită uneori ce i-ai cerut nu indică, de unul singur, o problemă.

Vârsta, oboseala, emoțiile, mediul, interesul pentru activitatea în curs și complexitatea cerinței influențează enorm răspunsul copilului.

Merită însă să discuți cu medicul pediatru dacă observi în mod persistent că îi este dificil să înțeleagă sau să urmeze instrucțiuni potrivite vârstei, mai ales dacă există și alte preocupări legate de limbaj, comunicare, atenție, învățare sau dezvoltare.

Este util să afli și ce observă ceilalți adulți.

Dacă dificultatea apare atât acasă, cât și la grădiniță sau școală, informația îi poate ajuta pe profesioniști să înțeleagă mai bine situația.

Un copil care nu execută imediat o cerință nu este automat „neascultător”. Uneori are nevoie de o instrucțiune mai scurtă. Alteori de un reper vizual, de mai puține distrageri sau pur și simplu de mai mult timp pentru a exersa.

Iar în multe dintre momentele obișnuite de acasă, putem înlocui întrebarea spusă cu exasperare:

„De câte ori trebuie să îți spun?”

cu una mult mai utilă:

„Care este primul lucru pe care trebuie să îl faci?”

Bibliografie

• A Guide to Executive Function – Center on the Developing Child, Harvard University
• Activities Guide: Enhancing and Practicing Executive Function Skills with Children from Infancy to Adolescence – Center on the Developing Child, Harvard University
• Brain-Building Through Play: Games and Activities for Children 4–7 Years – Center on the Developing Child, Harvard University
• Milestones by 30 Months – CDC, Learn the Signs. Act Early.
• Tips for Creating Rules – CDC, Essentials for Parenting Toddlers
• Help Your Preschooler Gain Self-Control – NAEYC
• Strengthening the “Self” in Self-Regulation in Pre-K and Kindergarten – NAEYC

Foto main: Shutterstock.com

---

---