IN ACEST ARTICOL:

Proiectul „Școala din spital”, coordonat de medicul Andreea Șerbănică de la UMF „Carol Davila”, aduce profesori la patul copiilor bolnavi din București. Lecțiile scurte, adaptate stării fiecărui copil, îi ajută să păstreze legătura cu școala, colegii și viața de dinainte de boală.

Pentru un copil internat sau aflat într-o perioadă lungă de tratament, o oră de școală poate dura doar 10-15 minute. Este suficient timp cât copilul reușește să se concentreze, iar acele minute contează enorm, potrivit medicului pediatru Andreea Șerbănică, coordonatoarea proiectului „Școala din spital” de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. „Aceea este ora în care copilul a câștigat ceva, a câștigat o informație, a câștigat un proiect, a câștigat o conectare cu o altă persoană”, explică medicul.

Andreea Șerbănică este șef de lucrări la UMF „Carol Davila”, medic primar pediatru și medic specialist în oncohematologie pediatrică și imunologie. Proiectul pe care îl coordonează a început oficial activitatea pe 5 octombrie și vizează 10 spitale din Capitală, urmând legea care extinde dreptul la școlarizare de la pacienții oncohematologici la toate diagnosticele cronice: dializă, operații pe cord deschis, afecțiuni ortopedice grave, arsuri severe sau boli respiratorii cronice, precum astmul.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Lumină bună, casă mai calmă: cum alegi corpurile potrivite pentru un apartament românesc Școala din spital: elevii internați îndelung pot continua cursurile în 10 spitale din București Burse sociale 2026-2027: părinții depun certificatul de handicap sau A5, nu ambele documente

O școală adaptată la ritmul fiecărui copil

De la deschiderea oficială, proiectul funcționează deja în patru spitale, unde sunt înscriși 106 elevi, de la preșcolari și antepreșcolari până la elevi de gimnaziu și liceu. Extinderea către celelalte șase unități medicale a fost întârziată de proceduri birocratice și de organizarea concursurilor pentru noile cadre didactice, însă demersurile continuă.

„Școala în spital este o școală adaptată la nivelul special al copilului, nu se pune presiune sub nicio formă. Este suficient, copilul este într-un mediu spitalicesc, unde suferă tratamente, manevre invazive”, spune Andreea Șerbănică. Profesorii lucrează individual cu fiecare copil sau în grupuri mici, de 3-5 elevi, atunci când starea medicală permite acest lucru. Dacă elevul nu se poate deplasa, profesorul ajunge chiar la patul lui; dacă starea îi permite, activitățile pot avea loc în spații special amenajate din spitale.

30 ianuarie este cu cruce roșie: Sfinții 3 Ierarhi! Tradiții de sărbătoare -Nu te certa în ZIUA RECONCILIERII! Numai bune de pus sub brad: Cărți magice pentru copii – cele mai frumoase povești  Școala Altfel reinventată: o școală din București a transformat orarul clasic în ateliere creative

Cum se poate înscrie un copil

Una dintre condițiile de înscriere este existența unei perioade de îngrijire, recuperare sau monitorizare mai lungi de patru săptămâni — nu neapărat o spitalizare continuă de această durată. Copiii pot fi monitorizați și în regim de spitalizare de zi, important fiind să aibă un diagnostic cronic confirmat de medicul curant.

Primul pas pentru părinți este discuția cu medicul curant, care ia legătura cu un cadru didactic monitor. Acesta se ocupă, împreună cu părintele, de completarea dosarului de înscriere. Copilul nu își pierde locul la școala de proveniență pe perioada cursurilor din spital, iar la final primește o adeverință cu situația școlară, pentru reintegrare.

Legătura cu școala și cu colegii, păstrată chiar și din salon

Experiența de până acum arată că școlarizarea a contribuit la creșterea complianței copiilor la tratament. Elevii din clasele terminale pot susține examenele chiar în perioada internării, printr-o comisie specială trimisă de Ministerul Educației. Cadrele didactice sunt pregătite să recunoască eventuale semne ale unei stări de urgență și anunță imediat personalul medical.

Decizia rapidă a unui director de școală din Nepal a salvat 900 de elevi de la o viitură devastatoare Solidaritate exemplară în Sibiu: copiii care au mers zilnic la școală din cortul improvizat vor avea o casă Directorul unei școli din Nepal a salvat aproape 900 de elevi cu câteva minute înainte de viitură

Pentru copiii mici, timpul petrecut cu profesorul le oferă și mamelor un moment de respiro, iar activitățile comune, precum temele cu fișe de colorat, îi apropie pe amândoi. Pentru adolescenți, orele de matematică, fizică sau chimie sunt resimțite ca o necesitate, iar mulți dintre ei păstrează legătura cu profesorii și după reintegrarea în școala de bază, mai ales atunci când întâmpină dificultăți și au nevoie de sprijin suplimentar.

„Copiii așteaptă cu nerăbdare să vină cadrele didactice, să mai vadă și alte fețișoare”, povestește Andreea Șerbănică, adăugând că, de multe ori, profesorii au fost găsiți citind la patul copilului o poveste sau o lecție, atunci când starea micuților nu permitea altceva.

Profesorii din primar și gimnaziu se pot înscrie la un curs gratuit despre tehnologie și proiecte interdisciplinare Ghiduri pentru profesori: cum vor fi organizate primele săptămâni de școală la clasa a IX-a Mircea Miclea propune reintroducerea tezelor unice la nivel național, din clasa a V-a

Întrebări frecvente despre Școala Din Spital

1. Ce este Școala din spital?

Este un proiect educațional care aduce cadre didactice la patul copiilor internați sau aflați în tratament îndelungat, adaptând lecțiile la starea fiecărui elev.

2. Cine poate fi înscris în program?

Copii cu diagnostice cronice care necesită o perioadă de îngrijire, recuperare sau monitorizare mai lungă de patru săptămâni, confirmată de medicul curant.

3. Cum se face înscrierea?

Părintele discută cu medicul curant, care face legătura cu un cadru didactic monitor; acesta completează dosarul împreună cu familia.

Foto: Facebook Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"

Copilul spune că îl doare burta înainte de școală: anxietate sau disconfort real? Cum faci diferența și ce pași practici ajută d La 89 de ani, un profesor din București a predat Fizică în două școli, ca debutant în sistem Un an de la creșterea normei didactice: profesori din comunitatea Merito trag un semnal despre efectele asupra elevilor

Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi. 

Ca redactor,...

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri