În timpul sarcinii, femeile pot fi mai predispuse la dezvoltarea infecțiilor vaginale din cauza modificărilor la nivel hormonal și al echilibrului florei bacteriene. Aceste infecții pot fi incomode și, dacă nu sunt tratate, pot duce la probleme de sănătate mai grave atât pentru mamă, cât și pentru copil.

Dr. Ana Chioveanu, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul spitalului Medicover, explică care sunt cele mai comune tipuri de infecții vaginale în timpul sarcinii, simptomele acestora și modul în care pot fi tratate.

  1. Vaginoza bacteriană

,,Un tip comun de infecție genitală în timpul sarcinii este vaginoza bacteriană. Vaginoza bacteriană este cauzată de un dezechilibru al bacteriilor din vagin și poate duce la complicații precum travaliul prematur și greutatea mică a bebelușului la naștere. Vaginoza bacteriană poate determina secreții abundente, cu miros deranjant sau dureri abdominale. De obicei se tratează prin administrarea de antibiotice prescrise de medic”, explică dr. Ana Chioveanu.

  1. Candidoza

Un alt tip de infecție genitală des întâlnită în perioada sarcinii este infecția cu candida, o ciupercă ce există în mod normal în vagin, dar care se dezvoltă excesiv din cauza dezechilibrelor florei vaginale și provoacă mâncărime, arsuri și o scurgere densă, albă. Tratamentul pentru candida include antifungice.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cele mai încurajatoare citate despre succes Poți scăpa de celulită în mai puțin de două luni de zile România, rata mortalității evitabile prin prevenție - a treia cea mai ridicată din UE
  1. Herpesul genital

Herpesul genital este un alt tip de infecție care poate apărea în timpul sarcinii și este o infecție cu transmitere sexuală care este cauzată de virusul herpes simplex. În timpul sarcinii, herpesul poate fi transmis copilului, ceea ce poate duce la probleme grave de sănătate. Simptomele herpesului genital include răni sau vezicule, mâncărime și durere.

  1. Infecțiile cu transmitere sexuală

,,Infecțiile cu transmitere sexuală precum chlamydia, gonoreea și sifilisul pot apărea și în timpul sarcinii și pot fi transmise de la mamă la copil în timpul nașterii. Simptomele acestor tipuri de infecții sunt diverse, dar includ scurgeri vaginale abundente, mâncărime și durere sau senzație de arsură la urinat. Tratamentul cu antibiotice este eficient, însă trebuie urmărită sarcina cu atenție”, afirmă dr. Ana Chioveanu.

Lasă-i să te judece! Lasă-i să zică ce vor! Mergi pe drumul tău cu sufletul curat! Tunsoarea bob, cea mai iubită de femei! Horoscop: Cum să activezi Legea Atracției pentru zodia ta – află cum îți modelezi destinul

Cum îți dai seama că ai o infecție vaginală?

Simptomele infecțiilor vaginale în timpul sarcinii pot varia în funcție de virus, însă majoritatea includ:

  • Secreții vaginale anormale: acestea pot fi dense, albe, galbene sau verzui și pot avea un miros puternic.
  • Mâncărime sau arsură în zona vaginală: aceasta poate fi însoțită de roșeață sau umflare.
  • Durere sau disconfort în timpul actului sexual sau al urinării.
  • Sângerare vaginală anormală: aceasta poate varia de la pete ușoare până la sângerare abundentă și poate fi însoțită de crampe.

„Este important de reținut că unele infecții vaginale pot să nu prezinte deloc simptome. Acesta este motivul pentru care este important ca femeile însărcinate să efectueze controale prenatale regulate și să informeze medicul dacă observă vreo modificare a secreției vaginale sau experimentează orice disconfort sau durere în zona genitală. Diagnosticul și tratamentul infecțiilor vaginale în timpul sarcinii pot ajuta la prevenirea complicațiilor și la asigurarea sănătății atât a mamei, cât și a copilului”, adaugă dr. Chioveanu.

Aceste zodii au tras lozul norocos în luna Mai 2023 și se bucură de succes financiar Horoscop Aprilie 2023: A doua lună a primăverii ne aduce putere interioară, transformare vindecătoare și iubire Candela sufletului nostru este cea care trebuie să fie totdeauna aprinsă. Cuvinte pentru suflet de la Maica Gavrilia Papaiannis (de citit mai ales în postul Paștelui)

Cum poți preveni apariția infecțiilor genitale în timpul sarcinii?

Este important ca femeile însărcinate să solicite asistență medicală dacă bănuiesc că au o infecție genitală. Tratamentul pentru aceste infecții poate include antibiotice, medicamente antifungice sau medicamente antivirale, în funcție de tipul de infecție. În unele cazuri, viitoarea mamă ar putea fi nevoită să fie spitalizată pentru tratament.

,,Pentru a preveni infecțiile genitale în timpul sarcinii, gravidele trebuie să respecte o bună igienă și să folosească protecție în timpul activității sexuale. De asemenea, ar trebui să evite dusurile vaginale, care pot perturba echilibrul natural al bacteriilor din vagin” , ne sfătuiește dr. Ana Chioveanu.

* Dr. Ana Chioveanu este membru al Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, membru al Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie, membru al The International Society of Ultrasound in Obstetrics & Gynecology și membru al European Society of Human Reproduction and Embryology. Are competențe în medicina materno-fetală, histeroscopie și colposcopie. Pentru consultații, dr. Chioveanu activează în următoarele 2 clinci: Spitalul Medicover și Femme Boutique Medical. Mai multe informații pe www.drchioveanu.ro.

7 motive să alegi îmbrăcăminte second hand și outlet din magazine online și offline A fost odată un păr uscat și fragil... Activități de Paște 2023 în Veranda Mall: vino să vezi ce surprize aduce Iepurașul în acest an!

Foto fr si main: SeventyFour /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri