IN ACEST ARTICOL:
Otita medie este, dupa pneumonie, boala copilariei care ii ingrijoreaza cel mai mult pe parintii din Romania.

Comunicat de presa

Otita medie este, dupa pneumonie, boala copilariei care ii ingrijoreaza cel mai mult pe parintii din Romania, insa mijloacele de preventie moderne si efectele lor sunt foarte putin cunoscute si utilizate, rezulta dintr-un studiu al companiei GlaxoSmithKline (GSK) Romania, realizat de compania de cercetare de piata ISRA Center.

Astfel, cea mai mare parte a mamelor intervievate au considerat durerea ca fiind cel mai grav aspect al acestei boli frecvent intalnita la copiii de pana in 3 ani , aceasta fiind urmata de febra si probleme cu somnul. Otita – sau infectia urechii medii - provoaca durere si suferinta copiilor si poate duce chiar la complicatii grave, precum afectare auzului .

Majoritatea mamelor ai caror copii au avut otita au recunoscut ca boala are un impact emotional puternic pentru intreaga familie din cauza suferintei copilului. In plus, aproape jumatate dintre mame (45%) au spus ca cel mic a trebuit sa lipseasca de la gradinita, iar pentru aproape jumatate dintre acesti parinti absenta copilului de la gradinita a insemnat ca au fost nevoiti sa-si ia ei insisi liber de la serviciu, consecintele absentei de la locul de munca fiind traduse in final printr-un castig financiar mai mic la nivel de familie (50%) sau folosirea unei parti a concediului anual (39%).

In pofida acestor rezultate, la intrebarea “Ce metode de prevenire a infectiei cunoasteti?”, cea mai mare pare a mamelor ai caror copii au avut otita (63%) a raspuns in primul rand “Imi feresc copilul de frig”. Insa, in cazul mamelor ai caror copii au avut otita si iau in calcul imunizarea celui mic prin vaccinare, aceasta este privita ca o optiune pentru a evita un nou episod al infectiei, au declarat peste jumatate dintre mamele intervievate . Potrivit studiului, numai 2 din 10 mame si-au vaccinat copiii – imunizarea copiilor prin vaccinare reprezentand totusi metoda de prevenire a otitei (generata de pneumococ) recomandata de Organizatiei Mondiale a Sanatatii .

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, vaccinurile pneumococice conjugate sunt aprobate pentru imunizarea in vederea prevenirii bolilor invazive, a pneumoniei (aprobarea fiind diferita de la tara la tara, in functie de opinia agentiilor de reglementare) si a otitei acute medii cauzate de tulpinile vaccinare de pneumococ la sugari si copii, de la 6 saptamani de viata pana la 5 ani . In Romania, vaccinarea anti-pneumococ este disponibila de mai mult timp pentru a creste protectia impotriva bolilor pneumococice invazive precum meningita si bolilor pneumococice non-invazive, precum otita - cateva zeci de mii de copii fiind imunizati pana acum impotriva efectelor pneumococului. Costul vaccinarii impotriva pneumococului in Romania este suportat insa de catre parinti, in timp ce multe dintre tarile din vecinatatea Romaniei, cum sunt de exemplu Bulgaria, Polonia sau Grecia, au inclus deja vaccinarea anti-pneumococ in programele nationale.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri