Bloul unei mamici: Povestea nasterii puiutului meu

Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri ziua in care am adus pe lume primul meu copil. Inchid ochii si incerc sa vizualizez acea imagine a micului omulet pe care l-am vazut pentru prima oara in viata si de care m-am indragostit pe loc. Ma ia cu frisoane si mi se umplu ochii de lacrimi cand ma gandesc la ziua de 25 septembrie 2006. A fost si va ramane probabil cea mai frumoasa si emotionanta zi din viata mea.

Cu doar 3 zile inainte, la ultimul control ginecologic doctorul mi-a spus ca bebe este pregatit sa iasa din burtica. Luni 25 septembrie ora 8 dimineata, eram asteptata la spital cu tot cu bagaj, in cazul in care bebe va fi pregatit sa iasa afara. Luni dimineata, in cabinetul doctorului, am urcat pe masa iar fraza pe care mi-a spus-o doctorul nu o voi uita niciodata “ai dilatatie de aproximativ 3 cm... vei naste astazi” . Mi s-a facut o frica teribila, mi s-au inmuiat picioarele…

Am intrat intr-un salon in care mi sa pus un aparat pe burta (Doppler) pentru monitorizarea batailor inimii bebelusului. Camera avea pe pereti poze cu femei gravide si imagini cu momentul nasterii. Toate mi-au dat emotii suplimentare. In sala de alaturi se auzea o mamica care era gata sa nasca, striga ca nu mai poate. Doctorul si moasa vorbeau cu ea, ii spuneau sa sa respire si sa se calmeze. M-a bufnit plansul, nu mai puteam sa ma opresc. Nu-mi venea sa cred ca am ajuns acolo, toata sarcina am asteptat acea zi. Nu-mi venea sa cred ca urmeaza sa fac unul dintre cele mai nobile lucruri de pe pamant, sa dau nastere unei fiinte.

La ora 10 ma plimbam pe holurile spitalului, nu aveam stare, aveam dureri de spate si de burta. Deodata am simtit lichid curgand pe picioarele mele. Mi sa facut rusine, credeam ca am facut pipi si nu am realizat. M-am dus repede spre baie dar lichidul continua sa curga, era din ce in ce mai mult. Atunci mi-am dat seama ca este acea “apa” de care am tot auzit, si care stiam ca trebuie sa “se rupa”. I-am spus unei asistente cu voce tremurand “Imi curge apa, faceti ceva….” Aceasta foarte calma mi-a dat vata si mi-a spus sa astept doctotul in sala care urma sa vina sa ma vada.

Timp de 7 ore am stat in patul din sala de nasteri. Doctorul, moasa, asistentele, anestezista ma tot vizitau, ma examinau, imi puneau perfuzii, anestezic, nu aveam dilatatie, deci trebuia sa astept. S-a pus si problema unei cezariene, ceea ce nu m-a incantat deloc. Intr-un final la ora 17 fara 15 minute doctorul mi-a spus “gata, hai pe masa”, la care eu “stati asa, sigur? gata? acum?”. Si mi-am spus in gand “Asta e, ce-o fi o fi”.

---

---