Nu este ceva neobișnuit să te gândești la sarcină și să îți treacă prin minte un șir nesfârșit de simptome, de la greața de dimineață, arsurile la stomac până la pofta exagerată de mâncare și dureri ale sânilor. În timp ce multe femei le experimentează pe toate, există și viitoare mămici care nu au simțit niciun simptom „al sarcinii” pe tot parcursul celor 9 luni.

comunicat de presa

Nu este ceva neobișnuit să te gândești la sarcină și să îți treacă prin minte un șir nesfârșit de simptome, de la greața de dimineață, arsurile la stomac până la pofta exagerată de mâncare și dureri ale sânilor. În timp ce multe femei le experimentează pe toate, există și viitoare mămici care nu au simțit niciun simptom „al sarcinii” pe tot parcursul celor 9 luni.

Fiecare sarcină este diferită, iar astăzi, dr. Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, ne lămurește cu privire la acest subiect delicat.

Sarcina fără simptome - De ce se întâmplă acest lucru

Testul a ieșit pozitiv, în schimb tu nu ai niciun simptom, iar prima întrebare la cate te gândești sună cam așa „este posibil?”. Răspunsul scurt este, da. Sarcina fără simptome este des întâlnită, iar acest lucru nu înseamnă că bebelușul tău are probleme.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Principiile de bază ale mașinii CNC 6 cauze ale sânilor lăsați: cum poate fi rezolvată această problemă estetică? Testul Panorama in sarcina – indicatii si utilizari

„Fiecare femeie trece printr-o experiență diferită în timpul sarcinii și, ca atare, nici simptomele nu sunt identice la viitoarele mămici. Sunt multe cazuri în care mama nu simte niciun simptom până în luna a7a de sarcină. După aceasta, încep să apară manifestări precum creșterea poftei de mâncare, greață, durere și multe altele. Unele mămici văd o apariție progresivă a simptomelor, dar la celelalte, simptomele apar aproape fără nici un avertisment.”, afirmă dr. Silviu Iștoc.

De asemenea, dacă te afli în stadiile incipiente ale sarcinii, este posibil să nu simți nimic deoarece embrionul fertilizat devine implantat în uter de la 6 până la 12 zile după ovulație. În acest timp, organismul nu este conștient de modificările survenite. De asemenea, chiar dacă nu vezi nici un simptom în stadiile incipiente, acest fapt nu înseamnă că nu o vei face niciodată. Este posibil să prezinți brusc stări de greață la câteva săptămâni de sarcină.

Uterul retrovers - ce înseamnă - detalii de la un medic ginecolog Durex România lansează SafeToPlayHub, cea mai mare campanie de educație sexuală de la noi din țară Majoritatea femeilor cred că încă nu există egalitate de gen în România

În spatele lipsei acestor simptome există explicații pe care ar trebui să le cunoști dacă te afli în aceeași situație:

Teama sau stresul. Gândul de a deveni o mamă este atât de stresant pentru unele femei încât acestea ajung într-o negare profundă - atât de adâncă încât nu știu că sunt însărcinate. Negarea este un mecanism de apărare foarte puternic, făcând posibilă neconștientizarea oricărui simptom.

Simptomele sunt insesizabile. Pentru unele femei, schimbările fizice ale sarcinii, cum ar fi creșterea în greutate, greața de dimineață, arsuri sau oboseală, nu au loc. Ori, sunt atât de lipsite de intensitate, încât viitoarea mămică nu le observă. În funcție de organismul fiecărei femei, aceasta ar putrea trece de 30 de săptămâni de sarcină fără să fie observată.

MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice Atunci când nu mai crezi în nimic, îți rămâne o singură variantă: Să crezi în tine!

Schimbarea greutății. Dacă o femeie este supraponderală sau greutatea ei este mereu oscilantă, ea poate să nu simtă bebelușul din burtă. Cele cu o greutate mult peste limita normală, sunt predispuse la o lipsă a simptomelor mai des decât celelalte mămici.

Menstruația. O femeie poate avea perioade neregulate ale menstruației din cauza stresului, a unor medicamente (cum ar fi pilulele contraceptive sau medicamente pentru epilepsie), din cauza obezității sau a problemelor de sănătate precum sindromul ovarului polichistic (PCOS), diabetul necontrolat sau o tulburare de alimentație. Astfel, atunci când menstrația întârzie, primul gând nu este mereu despre sarcină.

Sindromul ovarului polichistic. Simptomele chisturilor ovariene la femeile însărcinate sunt asemănătoare cu cele ale unei femei care nu așteaptă un copil. În general, acestea sunt sub forma de durere pelvină, crampe, balonare și dureri în timpul actului sexual. Desigur, există întotdeauna posibilitatea ca o femeie să confunde aceste simptome cu simptomele sarcinii, mai degrabă decât o altă problemă, în special în cazul în care este vorba despre prima sarcină. Dar și invers, este posibil.

Dezvoltarea armonioasă la copii: ce jocuri sunt potrivite? O absolventă UBB caută pe Reddit presupuse victime ale abuzurilor unui fost profesor Lumina pe care o porți în sufletul tău este mai puternică decât răutățile celor din jur

Există, totuși, două situații care justifică îngrijorarea. Ambele se referă nu atât la absența simptomelor, ci mai degrabă la schimbarea simptomelor care apar brusc și fără explicații. Apelează imediat medicul dacă simți că bebelușul tău s-a oprit brusc din mișcări sau dacă până în acel moment ai experimentat simptome ale sarcinii, iar dintr-o dată au dispărut complet.

Modificările mișcării fetale reprezintă o preocupare principală. Orice încetinire a mișcării sau o încetare completă a mișcării poate fi semnul unei pierderi iminente de sarcină. În timp ce unele simptome tind să scadă pe măsură ce progresează sarcina, mișcarea bebelușului nu se numără printre ele. S-ar putea să existe zile când bebelușul tău va fi mai liniștit, dar dacă mișcarea se oprește brusc (sau se transformă dintr-o activitate dinamică într-una foarte lentă), ar trebui să faci imediat un consult.

Unghiile cu efect cromat, tendința primăverii Cele mai încurajatoare citate despre succes Luna plină în Balanță de pe 6 aprilie ne învață puterea iubirii echilibrate. Vindecarea unor relații!  

„La fel de îngrijorătoare este dispariția bruscă a simptomelor. Nu mă refer la femeile care nu au avut simptome de sarcină. Mai degrabă, aici punem accentul pe cele care au avut simptome și acum acestea au dispărut dintr-o dată. Încetarea bruscă poate fi semnul unei erori și a unei probleme de dezvoltare, mai ales în primul trimestru. Chiar dacă nu există alte simptome de avort spontan, este importantă o vizită cât mai rapidă la ginecolog”, adaugă dr. Silviu Iștoc.

Silviu Iștoc este șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, și coordonator al Compartimentului pentru Sarcină Incipientă. Cu o formare în Germania, Doctorul Silviu Iștoc s-a întors acasă, pentru a ajuta pacientele din România să aducă pe lume copii sănătoși; mărturie în acest sens, stau numeroasele intervenții chirurgicale noninvazive pentru restabilirea fertilității.

Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România Măsuri de prim ajutor în caz de înec cu bol alimentar Semnificația viselor: Ce înseamnă când visezi foc?

Foto: By Natalia Deriabina/ shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri