Comunicat de presa
Proiectul de educatie rutiera desfasurat de catre Lidl cu sprijinul Politiei Rutiere Romane, in 163 de locatii simultan a inregistrat un succes rasunator. Pe 29 septembrie, incepand cu ora 10:00, peste 10000 de copii din toata tara s-au strans in parcarile magazinelor Lidl, pentru a invata cum pot deveni pietoni responsabili. Avand varste cuprinse intre 5 si 10 ani, cei mici au marturisit ca nu cunosteau toate semnele si regulile de circulatie si au promis ca vor fi mult mai atenti de-acum.
”Verde la educatie pentru circulatie” este cea mai ampla campanie de educatie rutiera organizata in Romania. Reprezentanti ai Politiei Rutiere Romane s-au aflat la dispozitia copiilor prezenti alaturi de parinti, pentru a le explica acestora care sunt cele mai importante reguli pe care trebuie sa le respecte atunci cand merg singuri la scoala, la magazin sau la locul de joaca.
In prima parte a evenimentului cei mici au facut cunostinta cu semnele de circulatie si regulile care trebuie aplicate. A urmat o sesiune de jocuri interactive in care agentii de circulatie i-au invitat pe cei prezenti intr-un orasel miniatural, pentru a pune in aplicare informatiile acumulate. Cei mai activi copii au fost recompensati cu premii.
Cursul de educatie rutiera a putut fi vizionat si online, prin transmisiune directa pe canalul oficial de Youtube Lidl Romania. Peste 400 de romani au participat de acasa la acest proiect, menit sa previna accidentele rutiere, tot mai numeroase in ultima perioada. Numai in primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, s-au inregistrat la nivel national 204 de accidente de circulatie in care au fost implicati cu vinovatie copii cu varste intre 5 si 10 ani, in urma carora a rezultat decesul a 20 copii si ranirea grava a altor 189.
”Suntem impresionati de succesul pe care l-a inregistrat acest proiect. Speram ca toate informatiile primite in cadrul cursului de educatie rutiera sa fie aplicate de catre toti copiii prezenti. Mai mult, speram ca am reusit sa tragem un semnal de alarma si pentru parinti, care trebuie sa-i invete pe cei mici sa fie responsabili atunci cand traverseaza, merg cu rolele sau cu bicicleta.”, declara Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl Romania.
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români